Alexandru Ecovoiu - Staţiunea
Editura EST - Samuel tastet Editeur -1997

Alexandru Ecovoiu este un autor total, un fel de Dumnezeu al unui proiect, pe care îl lasă să se desfăşoare, pentru a da de lucru Romancierului, care nu "face" cartea, ci doar o scrie. Autorul este un om amărât, plin de frustrări şi neajunsuri, singurul personaj adevărat, dar care poate, în acelaşi timp să arunce totul în aer, să închidă scoarţele pentru o gură de aer curat. Dacă el vrea totul rămâne încremenit în această Staţiune. Nu e vorba doar de hamuri, de frica de a scăpa situaţia de sub control, ci de un lucru mult mai important, care transpare din fiecare pagină, fără să fie explicit formulat. E vorba despre o boală a măsurătorilor exacte, care se înmulţesc cu proprile lor zecimale.

De când e lumea , această boală a dus la la alienare. Ca atare, în Staţiunea vom găsi Instituţiile şi mai puţin zecimalele, adică oamenii surprinşi în viul lor, imposibil de tratat prin concentrare. Nimeni nu ştie de unde vin şi cine sunt cei care deţin Puterea. Nici măcar Curva nu are o fişă de subsol.Toată lumea lucrează la această pierdere a memoriei. Avem de -a face cu un Kafka de bufet sau de noptieră.Castelanul şi Intendentul, pot fi una şi aceiaşi persoană, ori o mie de persoane de-a lungul timpului, aici imaginaţia întreţine Domeniul de dragul unei cenzuri afective. Biciul îl deţine Magistratul, Autorul adaugă noduri după starea vremii. Filozoful se ocupă de iepuri, e vorba de o nouă abordare a fricii. Actorul coboară dilema lui Hamlet între două pahare de băutură şi totul se termină într-un lanţ "de băşini devastatoare."

Sintagmele Cetăţii, ale Cetăţii reale ajung în Staţiune pe calea Zvonului. Romancierul acoperă în felul acesta, toate spaţiile libere dintre exerciţiile impuse şi orice formă de protest. În final, Ecovoiu reuşeşte să fure cu oglinda paginei o lume mănjită de prea multă lume, care se descompune şi pute sub nasul lui Dumnezeu.

Egumenismul e şi el o năucire, religiile ieşite din veşnica lor competiţie sunt generatoare de haos ţi răstigniri.Romancierul se dă şi el pe după un popă beat şi-i fură Curva chiar de sub centură. E nevoie de bici sugerează Autorul. Şi eu cred acelaşi lucru, să zicem.