Terminologie
Mi
s-a atras atenția, și nu degeaba, că, încercând să spun prea multe dintr-o
suflare, am devenit confuză. Intâi este vorba de accepția unor termeni.
Spuneam astfel "putere". Or, în romana curentă, prin acest cuvânt,
s-a ajuns ca de cele mai multe ori să se înțeleagă "putere politică".
Sensul în care foloseam eu cuvântul nu este desigur acesta, ci cel de
"putere cerebrală", eventual și "morală". Luată astfel,
noțiunea poate să-i dea posesorului capacitatea de a cuceri și putere
"politică" (asupra semenilor săi adică), dar nu cu necesitate.
Cuprinderea realității, pentru a o denumi cu alt cuvânt, este prin sine o stare interioară, puterea asupra celorlalți este prin sine o stare exhibată (a se vedea analog și diferența antică dintre rege și tiran). Prima nu are nevoie să se transforme în alte forme pentru a-și satisface posesorul care e un filo-sof prin definiție. A doua are nevoie de a transforma orice cunoaștere pe care o posedă în alte forme de control vulgare: bani, relații, arme, etc. Prima nu are nevoie de a doua, deși o poate exercita.
Mi s-a mai atras atenția apoi că informarea nu este cunoaștere. Că prima este o trăsătură în primul rând cantitativă, iar a doua una calitativă. Dacă însă absolutizăm lucurile în acest fel nu poate rezulta decât că, în proporție de 99% suntem incapabili să ne educăm copiii. Fiindcă, oare cum altfel sperăm noi a-i face "cunoscători" decât silindu-i sau păcălindu-i (să nu fim ipocriți) să primească o cantitate cât mai mare de informație? N-o fi deci ea, informarea singură, cunoaștere, dar este singura cale spre aceasta pe care am dezvoltat-o noi, ăștia, oamenii. Nu trec pe la revelații - intimitățile pe altă dată, însă, cât de redundant ar putea părea, tot nu mă abțin să amintesc că informarea presupune nu numai biții de date care le intră oamenilor în cap pe când citesc cursuri, manuale, ziare și poezii, ci și metodele de a înțelege, a reține și a reflecta pe marginea ideilor găsite acolo, adică deprinderile gândirii.
Cum însă vom avea a face o medie între studenții care au senzația că știu tot ceea ce au fotocopiat din bibliografie, părinții scandalizați că un referat se poate face integral cu material luat de pe Internet și profesorii nostalgici după elevi care să înmulțească numere de patru cifre fără calculator, e treabă de adaptare la mediu, și mă abțin de la prognoze.
In fine, invitația mea insistentă de a face pasul în societatea bi-univocă, așa cum mă încumetam să-i spun lumii în care există Internet, se lovește de argumentul de aparent bun-simț: trebuie să ai ceva în cap ca să exerciți democrația. Lăsând la o parte că țările care acum sunt democrate ar fi trebuit să aștepte anul 2000 (pe puțin) ca statistic populația să poată pretinde că "are ceva în cap" și abia acum să introducă votul universal, noi probabil că am avea de așteptat încă vreo miișoară și ceva de ani până s-o facem, desigur dacă vreun vecin mai de-aproape sau mai de departe nu ne face pustiul de bine să ne expedieze din nou la silexul care ne e atât de minerește aproape.
N-avem timp! Iară iubirea de moșie... pardon, că am scăpat de ziduri. Departe de mine ideea că avem destulă cunoaștere să exersăm orice (câteodată chiar și o meserie ne vine greu), dar ideea e mult mai simplă: funcția creează organul, iar dacă țața Leana din Statele Unite votează pe Internet dacă președintele țării trebuie să fie pus la index sau nu, nu înseamnă musai că știe ea mai bine decât țața Leana a noastră din Țohești, ci pur și simplu că e bine ca țața Leana să fie pusă în situația de a gândi cu propriul cap, contând ea însăși pe premisa că înainte de orice altceva, e om.
