Simona Popescu
Noapte sau zi
Editura Paralela 45-1999
 


După cum se poate vedea, ziua citim, iar noaptea ne facem de cap. Lumea ca lectură, citim la lumina soarelui pe pipăite, lumina asta e ieftină, cu toate prizele îndepărtate și mai ales fără vrăji contorizate. După ce străbați toată cărticica, țopăind pe urmele Simonei, sau pe neurmele ei, îți dai seama că e vorba numai de noapte sau... de o singură stare, să-i zicem, o stare de dalmațian, negru cu pete albe.

"In centrul unui glob de păpădie/ ai zice că te afli/ e-o geometrie de puf sălbatic în jurul meu/ și-un aer foarte moale/ păstrează și conservă-nchipuirea" Acum, ghiciți e noapte sau ...!? Dincolo de spusele lui Moco de la pagina 24, pe care nu le citez, pentru că zăpăcitul ăsta, care mă plătește, nu-mi dă voie să citez, pentru că citează el, Simona Popescu e la un loc în poezia românească "și-n plus miroase a cafea."

Desigur există o prăpastie în această ființă poetică, dar atăta timp cât există cratimă ne punem sufletul în joc și așteptăm ecoul. "Adiam liniștită/ adiam-chiar ăste e cuvântul-când/ ce-mi văzură "ochii"? ( e-un fel de-a spune "ochii"/ căci nu știam ce sânt:/ un animal un om o țesătură aer cu "ochi"/ fantomă duh sau jucărie?)-/ un patinoar sub pulberi cenușii pe care-alunecăm cu toții/ în timp ce-o voce striga din toate părțile și de niciunde/ SCHIMBAȚI SENSUL!/ "SCHIMBAȚI SENSUL!"

Contrasensul e deosebit de interesant, "tinca patinca pitula", iar nonsensul este cel mai productiv, "krikrikri kraakrakra" O glumă cu gumă. N-am numărat câte nopți și câte zile sunt în cartea aceasta, oricum, pe zarul care le desparte ași fi pierdut zădărnicia, marea speranță."

Citez împotriva tuturor: "Stau și ascult un fel de plâns oriental/-cineva mi-a spus că sînt un soi de rugăciuni/ spre dumnezeul lor./ Stau și ascult./ Imi vine-n minte iar/ ninsoarea-ntunecată/ și prin ea/ se întrevăd ca-ntotdeuna-/ știu eu ce.../ voi spune altă dată"

Aștept cu smerenie.