Aceste texte au fost scrise atunci. Pentru oricine e clar că ele au fost scrise şi netipărite din dorinţa autorului. Adevărul e întotdeuna la mijloc, în cazul de faţă el face pipi între 86 şi 99. Nu am pus sedilă (acea virgulă, adică) pentru că am de gând să-l tai pe opt şi să palmez un nouă, vom ajunge astfel, la 69, o perversitate care exprimă corect pupincurismul epocii de 14 carate.

Dacă nu-l exprimă, nu-i nici o nenorocire, plăcerea contează. Stă scris, avem un punct de sprijin în univers. Acum să vedem ce face Gheorghe Ene în "sertarul" lui. El se are la îndemână şi se pipăie, pip,pip, până când ejaculează o mulţime de eu-ri din aceiaşi familie, "ăsta sunt eu", "vidul sunt eu." Apoi ne spune: "Coloraţi povestirea!"

Păi, hai s-o colorăm. Ene refuză participarea, el nu este un "definitiv", o lozincă, o marcă producătoare de ştaifuri, el se descompune pe pagină, face viermi, îşi arată toate impurităţile cu "revers" şi le dispune cu măiestrie în preajma fripturilor celorlalţi. Poftiţi la masă. Azi serviţi "Un text de o zi"

Ene părăseşte grăbit orice drum care duce spre o aluzie, pentru că orice aluzie duce până la urmă la împerechiere.Textul lui, părelnic rătăcitor, ataşat cuvintelor care se "pretează", este în realitate mai exact decât ceasul Profesorului de Filozofie. Textul lui este capabil să integreze un text "părtaş" auzit-închipuit, pe masură, undeva, într-o cofetărie de pe lângă Gara de Nord: "Ţi-am cerut io părerea? Dacă-ţi convine, asculţi, dacă nu, taci şi bei şi te gândeşti la ce vrei, că şi ţie numai la pulă îţi stă gândul, te ştiu io! Io măcar recunosc, şi mă laud, dacă am chef. Şi te anunţ că peste două ore vă las, mă duc să mă fut!..."

Auleu! Chestia asta, poate să cotonogească de moarte, un întreg cartier de babe cu telenovelă cu tot. Mă îndeamnă pixul să scriu, că Gheorghe Ene este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cu atâtea euroeuri în palmares este , aproape, imposibil să nu ne fi întâlnit, pe undeva.