Gabriela Melinescu - Poezii
Editura Vitruviu- 1997

Gabriela Melinescu trăieşte din 1975 în Suedia. E greu de spus cum a reuşit să se aclimatizeze în această ţară, de fapt, nici nu răspunde la această întrebare, atunci când îi este pusă şi slavă D omnului, toţi vor să afle acest lucru mai întâi.

Gabriela Melinescu a făcut parte din acel grup de poeţi şi asta este foarte important, care abia ieşiţi din adolescenţă, au refăcut legăturile cu marea poezie românească dintotdeuna, ridicându-se la înălţimile ei, prin puritate şi îndrăzneală. Ei reprezintă o dovadă că virtutea spiritualităţii româneşti de a-şi răscumpăra ceasurile de slăbiciune şi amuţire este vie şi o garanţie că poezia veacului viitor are cu adevărat pe ce se sprijini. Activitatea ei literară în Suedia este deosebit de fecundă şi apreciată de toată lumea blondă a nordului. După 1989 revine în literatura română. În 1989 a primit prestigiosul premiu " De nio".

Poezia Gabrielei Melinescu este străbătută de toate marile întrebări ale timpului, răspunsurile nu sunt aşteptate ci trăite direct, din toate puterile. "Reverii cu tine,Crizantemă./ Capul meu aplecat pe tine/ ca peste o labă de leu./ Miros de animal vegetal./ Tatăl meu e emanaţia de Noiembrie,/ predestinat suvenir./ Crizantema mă priveşte şi zice:/ sunt eu cel mai amestecat în Crivăţ şi Zefir?/ Tatăl meu devine din ce în ce mai mult floare,/ pe când eu devin din ce în ce mai mult vierme/ de Noiembrie, predestinat suvenir."

Nu tragedia întămplărilor, ci vindecarea, ştergerea oglinzilor rănite cu răsuflarea, ne aduce la malurile acestei mări de poezie. " Spune-mi cine eşti, pritene, cine eşti?/ Pentru cei singuri o întrebare se leagă mereu/ de altă întrebare/ precum în calmul de mătase/ se-noadă de cea mai blândă înfiorare/ atâtea foşnete de flori şi ghiare" Sau în finalul unui alt poem: "Iubesc bereta ta roşie prin care Dumnezeu însuşi vorbeşte/ insesizabilul dialect al filozofilor./ Te întălnesc încă pe mare, în pădure, pe câmp,/ mereu aplecat peste infinitul jurnal intim al Naturii."

Cine aşteaptă cu răbdare între coperţi, se va lumina de ziuă şi va auzi marea vorbind în scoicile ei despre "poarta sărutului".