Trebuie
să dai cu pumnu-n masă!
Trebuie să fii acolo!
Trebuie să ai pe vino-ncoace!
E totul o chestiune de feromoni, domnule!
Trebuie să știi să te târgui!
Trebuie să știi să faci frumos.
De ce? Fiindcă altfel nu merge, fiindcă altfel te calcă în picioare.
Fiindcă altfel nu le pasă de tine. FIindcă altfel ești un nimeni.
Și dacă nu-mi place? Și dacă m-am născut fără plăcerea de a mă certa ca să obțin orice? Și dacă prefer să pierd decât să-i văd pe ceilalți enervați și supărați în jurul meu? N-ai decât, mi se spune, dar nu ai nimic de câștigat. De câștigat cu siguranță nu, dar de pierdut? Fiindcă atunci când "îi fac masa guler", când urlu sau mă târguiesc pur și simplu nervii se consumă și nu e unul dintre acești funcționari, șefi, iubiți sau oameni de afaceri, nu e unul care să-mi dea în schimbul urletelor mele neuroni, în schimbul curajului meu ani de viață, în schimbul prezenței mele chinuite o seară de plăcere cu prietenii. Compromisul - pentru cei ca mine - se cântărește zilnic de mai multe ori. E atât de grav încât să nu pot renunța la ceea ce obțin certându-mă (deși, vorba lui Moromete, e dreptul meu cel pentru care scot căciula)? Sau se poate să mă lipsesc și să trăiesc foarte bine și așa, plătind cele câteva mii în plus, cedând ca să câștig binecuvântata oră de citit liniștit, de ascultat muzică sau pur și simplu de bucurat de viață lângă cineva fericit că - iată - am venit calm de la slujbă.
Câteodată, nu neg, însăși cântărirea compromisului e timp pierdut și nervi înnodați, dar asta e. De curând însă constat pe măsură ce trece timpul că lucrurile se îmbunătățesc pentru noi, ăștia, handicapații urletelor, ai târguielii și impunerii fizice. Cred că bănuți deja unde bat.
Se prea poate să nu mai aștepți ore în fața unui vânzător de bilete de avion, se prea poate să-ți comanzi acasă cartea pe care ți-o dorești în loc să alergi prin librării după ce s-a epuizat, se prea poate să îi scrii șefului un mesaj în loc să încerci să te regăsești sub privirea lui ușor ironică, în fața capului sprijinit de mâinile sub ceafa de stăpân. Se prea poate să primești indicația de care ai nevoie pentru programul nou-cumpărat în loc să te rogi săptămâni de zile ca cei de la garanție să-și facă drum și pe la tine. Si se prea poate să nu fie nevoie să fii înalt și musculos, ori păros și cu burtă (cunosc pe cineva care se lăuda: nici nu bănuiți câte uși mi-a deschis în minister burta mea) ca să impresionezi, să sperii, să obții nimicurile acelea pentru care niciodată n-ai să obții cel mai bun preț dacă ești politicos și prevenitor.
O întreagă literatură psihologică s-a creat despre veselul individ extrovert, tot numai o glumă și-un zâmbet, care știe să "pună punctul pe i", care îi spune șefului exact ce crede, care e de o sinceritate zdrobitoare cu prietenii și care s-a născut cu darul miraculos de a seduce birocrația. E o literatură a succesului pe care, cu mici diferențe, capitalismul și comunismul au pus-o deopotrivă în valoare pierzând, între altele, din vedere, că aceeași psihologie, un capitol mai încolo sau mai încoace, recunoaște că tipul creativ este - în majoritatea cazurilor - un ins introvert, uneori timid, deseori tăcut, de prea puține ori curajos social. Iar pentru acest tip, cel cu o statistică atât de bună în fața viitorului, societatea nu are nimic mai mult decât strategii diverse de "socializare", de a-l convinge adică să fie altfel decât e în mod natural, de a fi categoric și final la fel cu toți ceilalți.
Iată însă că pe alocuri telefonistele dispar, birocrația își face, nu-i vorbă, de lucru înainte, dar un act se poate comanda și completând un simplu formular on-line, opiniile se pot exprima din ce în ce mai mult și singur în fața monitorului cu siguranța însă că-și vor atinge ținta.
Lucrurile merg încet și nu avem de ce să generalizăm situația, însă mă bucur să văd cum din ce în ce mai mult, noi, ăștia care nu vrem să dăm cu pumnul în masă, nu vrem să fim acolo, nu vrem să emanăm efluvii feromonice, nu vrem să facem frumos și nici să urlăm la alții, avem din ce în ce mai multe șanse să fim lasați în pace să ne facem treaba.
