Valeriu Stancu
Cu siliconul în bandulieră
Editura Axa 1999

Valeriu Stancu, pare să vrea să adune toate fructele cunoscute într-un singur pom. El nu uită sâmburii, chiar dacă se preface că nu mai știe gustul prunei brumării, când mușcă din mărul de Voinești, ori își trece vârful limbii pe boaba de coarnă. Poezia lui se simte bine pe unde apucă.

Cultivat și rafinat, Valeriu Stancu știe bine că nu drumurile contează, ci urma și nici măcar urmele. Fiecare text poetic are alte cuvinte pe dedesubt și atunci când este rostit înfrățește. Nu-l încurajează unghiurile drepte și nu atacă niciodată fără perfidia simplității.

Umblat pe la Paris cu Iașul în spate, Valeriu Stancu, verifică Utopia plecării din întoarcere. Imaginația lui împerechiază un aici cu un acolo, e dificil dar, nu inposibil, oricum , poezia nu este un exercițiu de fidelitate. Imprevizibil ca timpul într-un spațiu dat, el alege întotdeuna nonsensul." manifestația homosexualilor m-a surprins/ ascultând liniștit o bucată din Prince/ în satul din Sena mîloasă, Paris/ tocmai murise pare-mi-se/ un toreador visător/ că-ntr-o crîșmă un taur-balaur/ i-a spart în cap un ulcior/ vin cioclii și-n fugă/ mă roagă să intru în Academie/ ceea ce mie sincer să fiu/ mi se pare afi o mare prostie/ că nu m-am zbătut între Sena și Prut/ an de an/ ca să eșuez de tînăr acdemician/ domnilor ciocli, prefruvioși bărbați,/ eu încă am falus, vă rog să nu insistați!" ( Naufragiu pe o mare de libertăți clonate).

Vine altceva:" bălegarul fierbinte invadează cîmpia/ ceasul solar îl surupă Maria/ totem la intrarea în intersecții hoinare/ aștept/ trece trenul/ cu mii de picioare/ aștept/ nehotărît ca un concept/ vine clipa, mormintele-s pline/ lucește pădurea/ în petreceri divine/ trenul de mult a deraiat în sine/ bălegarul cuminte, bizonii cuminți/ aștept/ trece trenul/ cu 30 de arginți" ( Peisaj binar, bizar, becar, bălegar).

Se pare, pentru că așa se spune, a reușit "înfrîngerea somnului" în poezia românească.