cuprins
 
   
 
articol de opinie  

 

Acest WebDEX este la început.
Vom cauta să îi mărim volumul
și să îl perfecționăm în mod continuu.
Mulțumim!

Cuvântul de căutare

Deocamdată scrieți doar cu litere mici.
Promitem că în curând vom fi mai deștepți!
Și nu dați Enter!

*-A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-P-Q-R-S-T-U-V-X-Y-Z


Servicii de Internet


Concepte software

Elemente de jargon pe serviciile de chat
 
 
- * -

10q
(Jargon Chat) Vă mulțumesc (Thank you)

10x
(Jargon Chat) Mulțumesc (Thanx)

10x 1.6E+6
(Jargon Chat - În sens umoristic) Mulțumesc de un milion de ori (Thanks a million)

- A -

ASCII
(American Standard Code for Information Interchange - Standardul de Cod American pentru Interschimbarea de Informații) Sistem de codificare a caracterelor. Conform ASCII toate literele, cifrele arabe și simbolurile speciale au drept corespondent un cod numeric între 32 și 127 (sau 255)

ASL
(Jargon Chat) Vârsta/Sex/Locație (Age/Sex/Location)

Atașament (de fișier)
Există posibilitatea de a trimite împreună cu un e-mail și un alt fișier atașat mesajului

- B -

BBS
(Bulletin Board System) Un serviciu mai vechi și mai puțin utilizat în prezent. BBS-urile reprezintă în general calculatoarele de pe care utilizatorii conectați pot să realizeze download-uri de software. BBS-urile sunt utilizate aproape exclusiv cu rolul de biblioteci de programe shareware și freeware, dar și pentru a lăsa mesaje publice

BCNU
(Jargon Chat) "Ne mai vedem noi" (Be seeing you)

BRB
(Jargon Chat) Mă întorc imediat (Be right back)

Browser
Program utilizat pentru a accesa informația disponibilă pe Internet, organizată sub formă de pagini web. Browserele vă permit să navigațti pe Internet si să utilizați majoritatea serviciilor de Internet disponibile. Cele mai cunoscute browsere sunt Netscape Navigator și Microsoft Internet Explorer, acestea fiind disponibile gratuit

BTW
(Jargon Chat) Apropo (By The Way)

- C -

Careware
O categorie mai aparte de shareware. Autorul promite că o anumită parte din banii încasați de la utilizatorii programelor (eventual chiar întreaga sumă) va fi donată unor societăți de binefacere

Chat
Sistem de comunicare între utilizatori în timp real. Este denumit uneori și sistem de mesagerie instantanee. Utilizatorii se conectează prin Internet la un serviciu de chat și pot să comunice între ei, scriindu-și mesaje. Aceste mesaje apar aproape instantaneu pe ecranul destinatarului. Viteza chat-ului este însă dependentă în mod direct de lărgimea de bandă a legăturii la Internet a calculatorului. Există și un jargon propriu serviciului de chat

Concepte software
Sunt acele categorii de software care precizează modul în care autorul programelor ar trebui răsplătit pentru munca sa

CUL
(Jargon Chat) Ne vedem mai târziu (See you later)

- D -

Download
(verb) A "descărca" fișiere de pe un server legat la Internet. Înseamnă, de fapt, copierea unor fișiere disponibile pe Internet pe calculatorul dvs

- E -

E-mail
(electronic mail - poștă electronică) Serviciu similar acelui de poștă din viața de zi cu zi. E suficient să introduci adresa de e-mail a destinatarului și mesajul dorit a fi trimis. Pe lângă textul ce contine mesajul, se pot trimite și atașamente de fișiere

- F -

Freeware
Pe undeva, exact opusul lui shareware. Puteti utiliza aceste programe freeware cât timp doriți, fără nici o obligație. Sunteți, de asemenea, liberi să îl distribuiti oricui, păstrând însă numele autorului neschimbat și nesolicitând nici o taxă pentru distribuirea programului

FTP
(File Transfer Protocol) Standard de transfer al fișierelor. Utilizat deseori în realizarea de download-uri. Browser-ele moderne pot exploata și acest serviciu, nemaifiind nevoie de utilizarea unui program separat pentru aceasta

FYA
(Jargon Chat) Pentru amuzamentul tău/dvs. (For your amusement)

FYI
(Jargon Chat) Pentru informația ta/dvs. (For your information)

- G -

Guiltware
O categorie mai restrânsă de shareware. Uneori nu se solicită taxe speciale, însă în interiorul programului există mereu unele mesaje care vă arată cât de mult s-a chinuit autorul pentru a crea acel program, pentru a vă determina să îi acordati un sprijin bănesc

- H -

Hardware
Denumește toate acele echipamente ale calculatorului palpabile, echipamentele fizice atașate unității centrale ale calculatorului

HTML
(Hyper Text Markul Language - Limbaj de marcare hipertext) Standard de codificare al informațiilor existente pe Internet. Este utilizat în scrierea paginilor web

HTTP
(Hyper Text Transfer Protocol - Protocol de Transfer HiperText) Serviciu Internet ce permite receptarea de informații organizate în standard HTML. Aceste informații sunt prelucrate și apoi afișate de browser-ul dvs

- I -

IMHO
(Jargon Chat) În umila mea opinie (In My Humble Opinion)

Internet
Rețea mondială de comunicare cu ajutorul calculatorului. Internetul este organizat ca o rețea de noduri, fiecare nod fiind, de exemplu, un calculator. Calculatoarele care sunt conectate la Internet pot să se "vadă" între ele. Există mai multe servicii de Internet utilizate pentru comunicare

- J -

JAM
(Jargon Chat) Un moment (Just a moment)

Jargon de chat
Pentru a economisi timpul necesar tastării unor expresii uzuale, în sistemul chat sunt utilizate unele prescurtări formate din doar câteva litere. Unele dintre aceste prescurtări (acromine) au fost preluate și utilizate și în serviciul de e-mail

- K -

- L -

Lărgime de banda (Bandwidth)
Reprezintă volumul de informații ce pot fi schimbate între calculatorul dvs și Internet prin intermediul legăturii la Internet. Lărgimea de bandă influențează viteza cu care pot fi accesate informațiile și paginile web

LOL
(Jargon Chat) Râd în hohote (Lots of Laughs sau Laughs Out Loud)

- M -

- N -

(a) Naviga (Pe Internet)
A te "plimba" cu ajutorul unui browser prin mulțimea paginilor web disponibile pe Internet, în cautarea informațiilor dorite

Netiquette
Echivalentul regulilor de "etichetă" din viața de zi cu zi, adaptate comunității Internet

Newsgroup
Serviciu Internet ce permite primirea periodica a unor informații specifice unui anumit domeniu, prin intermediul serviciului de e-mail. Informația este transmisă în mod automat, periodic, la toți cei care au solicitat primirea acelor e-mailuri. De asemenea cei înscriși într-un newsgroup pot schimba între ei păreri în legătură cu subiectul abordat, uneori chiar în sistem conferință

- O -

OIC
(Jargon Chat) Oh, înțeleg (Oh, I See)

OOH
(Jargon Chat) Pe de o parte (On one hand)

OTOH
(Jargon Chat) Pe de altă parte (On the other hand)

- P -

Pagină Web
Document creat respectând standardul HTML, conîinând informații în vederea transmiterii acestora în rețeaua Internet. Paginile web pot fi accesate și citite cu ajutorul unui browser

- Q -

- R -

RE
(Jargon Chat) Am REvenit (sau) m-am REconectat

- S -

Servicii de Internet
Reprezintă multiplele modalități de a exploata resursele disponibile pe Internet, fiecare având propriile caracteristici

Shareware
Specifică un program, pe care îl puteți încerca pe calculatorul dvs, un timp limitat, iar dacă decideți să continuați să îl utilizați, trebuie achitată o anumită sumă autorului acelui program

Spam
E-mail nesolicitat, trimis în mod abuziv unui număr mare de destinatari. Aceste e-mailuri pot conține orice, de la informații inutile, anunțuri comerciale până la mesaje ofensatoare. Spamul este una dintre cele mai grave încalcari de netiquette

- T -

TNX
(Jargon Chat) Mulțumesc (Thanks)

- U -

Upload
(verb) Denumește acțiunea de a trimite spre un server legat la Internet unul sau mai multe fișiere (componente software), utilizând unul dintre serviciile Internet

URL (Uniform Resource Locator - Localizator Uniform de Resurse)
În general o adresă a unui document de pe Internet. Conține atât numele fișierului, cât și informația referitoare la localizarea exactă a acelui fișier. De exemplu http://www.aol.ro/index.html

- V -

- X -

- Y -

- Z -



Tiberiu Ban
 
comunitati pe web  
alegerea noastra lunara  
filosofia vietii pe retea  
glume  
actualitatea romaneasca  
 
legi, buna cuviinta, copyright  
jocuri  
artisti romani pe web  
colectie de linkuri  
cine stie castiga  
noi?