Alexandru Ecovoiu
SALUDOS
Editura 100+1 Gramar, 1999

Alexandru Ecovoiu este un prozator, care este în stare să "crească" un roman, din te miri ce, adică să ți-l sufle la ureche, fără să te prinzi că de fapt ți-a furat timpul și banii. Dincolo de faptul că totul pare auzit de pe timpul poveștilor din copilărie, chiar și mirosurile sunt foarte cunoscute și straiele și colțul după care se dă nas în nas cu veșnicia, senzația de "saludos" te cuprinde și nu te mai părăsește până la sfârșitul acestei scamatorii fermecătoare.

Treaba autorului cât lu-cră el pentru acest sentiment de bunăstare, pe care îl are cititorul în fața tuturor grozăviilor, scoase de sub batista Marelui Călător, el este protejat, mereu de firescul pasului următor.Călătoria este ceva, drumul este cu totul altceva. O călătorie poate fi povestită la masa unui bistrou din Paris, se învelește și se desvelește cu locuri și nume, cu mult mai adevărate decât sunt în realitate, minciunile curg pe cele mai formidabile și credibile albii, de la începutul lumii până azi-mâine, deschide și închide guri dar, numai drumul este acela care alege urmele, care fără să spună face din purtătorul de inimă om.

Din punctul acesta de vedere, Sey Mondy este un drum, iar autorul redeșteptării Cuvintelor, un om. Magirus este o umbră de veghe, împrumutată singurului martor adevărat și neocular, care este ascultătorul, el are nevoie de marea îndoială pentru a putea suporta nemaipomenitele întâmplări.Manipularea martorului nu ține seama de miza jocului, de sănătatea alesului, ea începe de la nota de plata și sporirea deverului bistroului, până la complotul mondial și statul unitar, totul cu literă mare.

La un moment dat nimeni nu mai vrea decât un singur lucru, să curgă povestea. Pistoale cu dopuri (ei și), motocicliste lesbiene (na!), arucări din elicoptere de hârtie, poze cu profiluri diferite, un fel de stadion plin cu un singur spectator, toate aceste lucruri care pot stârni râsul, dar și plânsul, luate la un loc cu gingășie, dau savoare acestui roman auzit de mult și scris mereu. Totuși, avertismentul din finalul romanului nu trebuie luat ca o simplă glumiță, lucrurile pot deveni atât de grave, încât dicționarele să-și facă singure necesitățile.

Eu sunt Custodele, mâine plec cu Marele Prefațator în defileu. "Stai să vezi".

Grișa Gherghei