Acasa mai departe

Un nu-stiu-ce,
identitate, delir, si alte chestii d'astea

APlanuiam sa scriu articolul "de decembrie 2000" in ianuarie 2000. Ca de orice lucru de care ma feresc ca fiind previzibil, vroiam sa fiu eu "ala" care NU va scrie articolul de sfarsit de mileniu (fie el cand o fi) in decembrie 1999. Dar n-a fost sa fie asa. Locatia prezentului fiind Laptaria in care va canta Johnny si ambianta fiind de prieteni, sunt presat sa scriu "acel" articol care ma stresa de mult. Sa vedem ce va iesi. Asadar. Aici se cere inceputul prin concluzie, pentru ca este (sau ar trebui sa fie ) vorba de o concluzie.

Ceea ce mi se pare anormal in primul rand este faptul ca inca lumea ma priveste cu condescendenta in momentul in care deschid un notebook in spatiu public. Articolul, insa, trebuie scris fara sa mai conteze altceva. E banal sa vorbesti despre internet "tel qu'il est". Internetul e un fenomen deja intrat pe fagasul sau normal, si nu prea mai e mult de spus, cel putin din punctul meu de vedere. Bineinteles, lucrurile evolueaza pe zi ce trece iar ceea ce ieri insemna "muzica in computer", adica un minut la 11 mega nu mai e de conceput astazi.

La fel, ceea ce era ieri "pagina pe web" nu mai exista astazi. In momentul de fata ducem cu mouse-ul o poza in mijlocul ecranului apoi vedem cu stupoare cate linii de cod scrie calculatorul. Asa ca e banal sa scriu despre mp3 sau despre WYSWYG. Deja o fac prea multi. Si unde sunt prea multi nu mai e loc... Asa ca. Eu nu trebuie sa vorbesc despre internet la modul "vedeti ce a mai aparut acum, ca intr-adevar sparge tiparele si merita sa verificati site-ul ......".

Asta se intampla peste tot, tot timpul apare ceva nou, si numai o ora de sapat in situl "wired" aduce stiri pe care nu cred ca o sa apucati sa le cititi in urmatoarea saptamana. Ceea ce MERITA sa se zica despre internet tine deja de filosofie... Imi pare rau ca trebuie sa spun asta. Internetul ar trebui sa fie al celor care vin tarziu de la serviciu si care ar trebui sa-si poata permite sa nu mai dea banii pe ziare sau pe abonamentul la HBO. Dar nu e asa.

Internetul este, inca, un lux, nu doar la noi, si va mai fi asa o vreme. Problema cea mai importanta pe internet este identitatea. Si nu ma refer doar la lipsa sau prezenta ei in cazul accesarii unui site sau a "prezentei". Ma refer la faptul ca identitatea FACE si va DISTRUGE internetul. De ce? Tehnic pare imposibil, dar nu este asa. Virtual este imposibil, dar nu este asa. Tehnic, as putea si as vrea sa inregistrez ce aud acum (nu pot) dar virtual o fac deja. And there goes the story... Urmeaza o punte peste care trebuie sa trecem toti. Puntea inteligibilului si a posibilitatii de a intelege intregul avand doar fragmentul. Posibilitatea de a scrie fara fraze, de a cita fara citate si de a scrie fara scris (evident). Unii vor citi in continuare, altii vor inchide calculatorul.

Celor ce vor inchide calculatorul le voi trimite o copie scrisa. Ceilalti vor sti de ce. Ceea ce urmeaza e mai mult decat un pretext de a scrie. E o fenomenologie a scrisului, un dada (nunu???), un loc in care ne intalnim cu totii. Aici e internetul... Internetul e un simplu pretext. Acele de a comunica. Comunicam, deci existam. Ne enervam, deci suntem. Diferentele le sesizeaza fiecare. Sau nu. Muzica o auzim cu totii. Sau nu. Ne facem ca auzim. Sau continuam sa vorbim despre nimicurile noastre. Nimic este totul in rest. Nimic este restul din afara noastra. Ameteala.

Totul e pretext. Articolul asta in primul rand. In retea cu totii citam, dar nu recunoastem. Pentru ca nu ni se cere. NU pentru ca nu vrem. Totul ne este deschis, trebuie doar sa vrem sa stim asta. E prea lung sau. E prea scurt. Noi decidem asta. Jam-session prematur. Inainte de vreme. Suntem, in mod real, pregatiti pentru internet? Putem, in mod real, sa fim ACOLO? Sau n-are cine? Suntem aceiasi? Voi fuma in continuare sau nu? Acelasi raspuns. Oriunde "intram", am mai fost acolo sau vom mai fi. Fiecare intelege ce vrea. Sau ce NU vrea. Maestrul se ridica. E mereu acelasi, desi vedem pe altcineva. Comenzile sunt aceleasi. Patru, cel mult cinci note.

Hai, sase. Ati spus ego virtual? Cred ca va inselati. Sunteti cu adevarat pregatiti pentru ce va urma? Urmeaza iesirea din tipare sau intrarea in altele. Oricum nu veti recunoaste. Gresiti. Anul 2000. So fucking what??? Asta e o piesa Metallica. Asta nu mai e nimic. La 1000 a fost la fel. La 3.XXX va fi la fel. Si la X.000 tot aia va fi. Sau poate nu. Oricum nu prea e nici o diferenta. Ramane basul. Totul e un infinit jam-session. Sa ne gandim la Boris Vian. Si liniste. Invatam acum. Cu totii. (unii rad). De exemplu cel din spatele meu. Unul sau mai multi? Am scris candva in spatele meu, cu marker-ul pe perete urmatoarea fraza "Eu sunt mai multi". Imi dadeam eu seama ce scriu? Nu cred. Acela era momentul in care ma rupeam de ceea ce exista pentru a incerca altceva. A iesit. Tu, cititorule, scrie-ti chestia asta pe peretele din spatele tau. Si asa mai departe.

Oricare ar fi peretele asta. Oricare ar fi marker-ul tau. Oricare ai FI. Tu. Aici nu mai e loc de vorbe in plus. Totul e scris, deja, cultura e criogeneza (de-aia criogenia salveaza Romania/si alte state si tari si continente) si citatul ne salveaza din orice. Fie ea prostie. Sau incultura. Sau ORICE ALTCEVA. Cu totii suntem marunti. Dar vrem sa fim mari. Si pauza. Asa. Ma intorc. Internetul ne da aceasta iluzie, sau este realitatea. Faptul cel mai real privind internetul este acela ca nu vom sti niciodata. Daca DA sau daca NU. In momentul in care orgoliile noastre marunte simt ca sunt ACOLO, toate refularile noastre sunt rezolvate. De la A la Z. Si ajungem lasi, nu ne mai intrebam, uitam intrbarea. Ceea ce este cel mai grav.

Despre internet se ppot spune foarte multe lucruri, tocmai pentru ca, in final, nu stim ce este. E ca si cum nu ai mai putea sa te trezesti dintr-un vis. Sau dintr--un cosmar. Starile de gratie vin si pleaca. La fel, istoria. Si multe altele. De aceea toti care scriu despre asta se simt obligati sa spuna totul, in cat mai mult sau mai putin spatiu. De aceea aplaudam, chiar fara sa vedem de ce. Chiar fara sa stim de ce. Totul se intrerupe la un moment dat, totul poate continua. Totul e acolo, va dati seama? Si asta chiar daca va ganditi la ceea ce cred eu sau la ceea ce credeti voi. Ganditi-va la cele de mai sus cu cea mai mare seriozitate. Fiecare intelege ce vrea. Fiecare vrea ceea ce intelege. Cu totii stim asta. Si nimeni nu trebuie sa se prezinte. Ascultati ce vreti, scrieti ce vreti, cititi ce vreti. ? . Si mai ales intelegeti ce vreti. Si pentru ca tot imi plac iesirile furtunoase, nu mi-o luati in nume de rau, sarbatori fericite. Si ascultati de maestrii... P.S. Cheia in numarul viitor. Si daca nu cheia, macar explicatii...

Miron Ghiu-Caia

Acasa mai departe