Am scris despre minunea de a iubi fara a fi conditionat de instincte. Am scris de multe ori si mi-a placut fiindca acolo suntem mai oameni ca oricand, sau asta cred eu. Aceasta este iubirea spre care tindem odata trecuti de adolescenta. Dar de la trezirea instinctelor pe la 13 ani, sa zicem, pana la sfarsitul adolescentei, iubirea se reduce, pentru cei mai multi dintre noi, la un exercitiu fizic prefigurand sau chiar punand in act puterile noastre reproducatoare.

Iubirile trecatoare de tinerete sunt trecatoare nu atat pentru ca suntem cultural conditionati, ci fiindca, la fel ca in cazul altor activitati esentiale pentru existenta noastra ca specie (actul de a manca, de a elimina reziduurile, igiena etc) avem nevoie de educatie si exercitiu. Lucrul se poate dovedi studiind civilizatiile traditionale (la indemana) si civilizatiile tehnic inferioare (mai peste mana): toate cunosc diverse manevre mai simple sau mai complexe care fac posibil contactul intre tineri si cunoasterea lor. Simultan, in a doua parte a adolescentei, instinctele puternice imbie mamiferul om la o procreere dezavuata de cultura moderna, procreere care ar beneficia de calitatile unor parinti tineri si sanatosi.

Atat din punct de vedere religios (mai cu seama crestin) cat si cultural, adevaratul nostru eu se considera a fi diferit de aspectul nostru fizic (fie ca vrem sa-i spunem sau nu "suflet"acestui eu). Dragostea lipsita de atractia fizica propriu-zisa (fie ea constienta - "imi place fata asta fiindca imi place parul ei", fie subliminala - feromoni, etc.) din perspectiva religiei si a culturii atunci nu poate fi decat superioara Desigur ca nu pierdem din vedere ca latura fizica ramane manifesta sub aspectul sau imaginativ: indragostitii fara corp se descriu amanuntit, trimit fotografii, isi povestesc actele de dragoste in detaliu; dar, concret, toate acestea tin de mentalul protagonistilor.

Data fiind aceasta mentalitate (dragostea mentala e superioara celei fizice), dar probabil datorita si unor motive mai obiective insa tehnic nedemonstrabile, cand iubim pe web, desi aparent suntem invulnerabili cam in acelasi fel cu cel care face bancuri la telefon, sa spunem, in realitate ne expunem mai mult din adancul nostru intim. Adolescentii si pre-adolescentii au predilectie pentru acest tip de iubire nu numai din cauza abilitatii lor tehnice mai mari (s-au nascut cu PC-ul alaturi, chiar si la noi in tara), nu numai din cauza lipsei de prejudecati (cati insi de 40 de ani din tara asta care si-ar insela consortii fara multa vorba, ar face dragoste in cuvinte pe web), dar, mai ales, fiindca ei importa aici necesitatea de care vorbeam mai sus, aceea de a afla cat mai mult despre sexul opus intr-un mediu care fizic ii protejeaza cum n-o face concretul (si sa nu va ganditi numai la boli si copii nedoriti, dar chiar si numai la indiscretia parintilor).

Din aceste motive si probabil si din altele nesesizate de mine aici, o masa din ce in ce mai mare de (pre-)adolescenti populeaza chat-urile In masura in care ei reusesc sa importe, cum spuneam, acest interes educativ totul se rezuma la o joaca. In functie de viteza de dezvoltare intelectuala, imaginativa, senzitiva a tanarului acesta poate trece pragul ludic si, din acest exercitiu de atingeri verbale, sa ajunga la sentimente cu mult mai intense.

Parintii care nu s-au atins de tastatura vreodata ar putea fi atunci tentati sa reduca o asemenea iubire la acea joaca pe care ei o cunosc din propria-le istorie. Ba, chiar la mai putin: "Cine e fata aia? O fantoma? Cum sa o iubesti daca n-o cunosti?" Sunt intrebari nu vinovate, ci inocente pe care orice parinte de la 50 de ani in sus si nu doar din aceasta tara le poate pune fara sa banuiasca greseala atroce pe care tocmai o comite.

Fiindca, dimpotriva, cineva cunoscut pe Internet este foarte probabil sa ne fie mai indeaproape cunoscut decat orice fata cu care am dansat, ne-am sarutat etc. o noapte de petrecere de sf. Nicolae. Si, da, e foarte cu putinta sa o iubeasca mult, mult mai dureros decat pe cea pe care o conduce acasa de la liceu zilnic si cu care nu are vreme sa schimbe idei mai mult de o jumatate de ora pe saptamana. In afara de asta, legaturile de acest tip presupun o libertate care, cateodata, poate duce la disperare. Fiindca daca prietena fiului dvs. s-a suparat, el se poate duce pana la ea acasa, puteti chiar complota cu mama omoloaga sa-i impacati. Daca insa se supara pe el belgianca aia vorbitoare de limbi cu oo-uri si aa-uri, nu numai dvs. nu mai aveti ce-i face, dar el nu va avea cum s-o regaseasca in lumea asta mare pana ce nu va voi ea.

Daca e greu de inteles, daca va confruntati cu o asemenea intamplare si v-o simtiti straina, lasati-va in voia... dragostei. Nu va intelegeti fiul care iubeste australianca aceea cu pistrui? Nu va intelegeti fiica indragostita de mexicanul ala cu urechi mari? Nu-i nimic. Dumneavoastra va iubiti fiul/fiica si asta intelegeti.

Nora Vasilescu