Acasa mai departe

Hipertextul-o scurta hiperdefinire
in context netologic (3)

Acesta va fi ultimul articol din seria dedicata hipertextului, ale carui coordonate nu se opresc, bineinteles, la aceasta sumara trecere in revista. Voi reveni, de-a lungul timpului, asupra diverselor aspecte ale noului tip de textuare, in corelatia sa cu intregul fenomen netologic caruia ii acordam atentie, in speranta ca, intr-o zi, vom studia Internetul ca pe un domeniu de sine statator. Hipertextul construieste suportul, scheletul vizual al retelei mondiale, fiind totodata si artificiul cel mai mare si cel mai periculos.

Dupa cum promiteam, si dupa cum se vede, deja, de data aceasta voi sublinia aspectele mai putin luminoase si capcanele in care ne pot impinge hiperscrisul si hiperlectura. La cata falsitate in receptare si intelegere ne poate obliga, implicit modului sau de a exista, aceasta noua, ca sa ne exprimam in termeni oarecum improprii "unealta a diavolului", cum o pot privi unii dintre noi? Dupa cum unii dintre voi probabil au ghicit, acesta va fi un articol baudrillardian, un articol "rau", in care voi privi partea intunecata a hipertextului, partea care ne face mai prosti si mai idioti. Cei obisnuiti cu o clasica "lauda" a tot ce inseamna tehnologie noua si inventie in domeniul spiritului tehnicist al sfarsitului de secol (va exista cu adevarat acest "fin de siecle", acest "fin de l'histoire", sau totul se va petrece fara sa ne dam seama, cum ne ameninta Baudrillard in "L'illusion de la fin", aparuta in 1992 la editura Galilee, Paris, referindu-se la generatiile contemporane, ecranate de stocurile infinite de informatie, si deci sortite unei eterne ne-participari la evenimente, deci la moarte?) sunt rugati sa se deconecteze imediat pentru ca tonul va fi acid si extrem de critic.

Tot ce se afla in jurul nostru, mai ales prezentul caruia trebuie sa-i fim, nemijlocit, prezenti, trebuie criticat si refutat la infinit, respins pentru a avea loc sa se intoarca, sa revina la noi. Gandirea se arata, aici, bumerang al ontologiei cotidianului. Orice demers filosofic (si demersul meu se vrea a fi unul filosofic, atat ca zona de cuprindere, cat si ca mod de abordare) trebuie sa fie unul critic, in premisele sale, bogat in perspective si, mai ales, temator, in sensul pozitiv, al deschiderii. Trebuie sa ne indoim (mai mult sau mai putin cartezian...) de tot ceea ce vedem cu ochii, de tot ceea ce atingem cu privirea, trebuie sa fim critici, abia apoi sa afirmam ceva, daca este ceva de afirmat si de sustinut cu adevarat. In noua stiinta a virtualului, ce se prefigureaza de catva timp, exista doua mari tabere, impartite in jurul a doi "profeti" ai domeniului ce va deveni, la un moment dat, filosofia multimedia, ma refer la Pierre Levi si la Jean Baudrillard. Unul lauda, celalalt critica. Daca nu-i citesti pe amandoi nu-l vei intelege pe cel asupra caruia te-ai aplecat. Intotdeauna dreapta masura trebuie pastrata, si la o opinie personala nu se poate ajunge decat gustand ambele extreme, lovindu-te sau simtindu-te atras de ambii poli. Asadar, fara dialectica nu se poate face nimic, daca vrem sa fim, ca Spinoza, sau ca oricine altul, "privat denker", ganditor privat, deci increzator in subiectivismul si in aprecierile sale.

Articolul trecut a fost, asadar, unul de apreciere pozitiva a hipertextului, urmand ca de data aceasta sa dam, daca ne putem exprima atat de material si obiectual, cu acest mod de a scrie si de a gandi "de toti peretii". Limbajul oarecum colocvial nu trebuie sa socheze, el apropie lectorul, chiar inconstient, de esenta ideatica a subtextului (de data aceasta subserviv), ducandu-l la concluzii importante. Baudrillard-ian fiind textul de fata, voi practica, intr-un fel, tipul lui de scriere, apropiat lectorului ca limbaj, cu fraze intortocheate si perverse (de cate o jumatate de pagina), fraze care te obliga sa le citesti de cel putin 2-3 ori.

Adevarata lectura se afla in recitire, obisnuieste sa spuna persoana care mi-a apreciat pentru prima oara acest tip de scriere, cea careia ii apartine, pe jumatate, conceptul citat anterior, de "perversiune a inteligentei"...iar aceasta recitire conduce implicit la o din ce in ce mai adancita patrundere in sub- si inter- text, la o intelegere pe verticala. Incercati, de exemplu, sa cititi de cateva ori la rand "Veacul de singuratate" al lui Gabriel Garcia Marquez, notand de fiecare data ceea ce v-a surprins. Numarul de lecturi va fi echivalent cu cel al seriilor de elemente noi pe care le veti descoperi...La fel, o lectura dubla sau chiar tripla va fi benefica intelegerii oricarui tip de text, mai ales a aceluia conceput pentru a fi citit de mai multe ori. Dar sa trecem la critica propiu-zisa. Nimeni nu trebuie sa creada ca eu ma conformez real la pozitia pe care o voi adopta in continuare. Las judecata de valoare in suspensie, in "aer", in virtualul din care se nasc aceasta critica si spatiul la care se raporteaza. Ma arat critic si indecis pentru ca asa trebuie sa-mi supun hipertextul in momentul de fata.

Totul tine de o conventie acceptata de noi toti, aceea a recunoasterii actului de a performa ca pretext al unei gandiri libere, care nu se canonizeaza usor si care isi mentine independenta de miscare si de reflectie/reflexie. Nimic nu poate avea valoare de adevar in corpusul care urmeaza, la fel cum totul poate fi perfect valabil. Alegerea nu-mi apartine, pentru ca istoria nu se poate scrie ca judecata de valoare decat in urma (literala) prezentului, dupa ce acesta a trecut si devine obiect manipulabil. In primul rand ma voi lega de o idee mai veche a mea, aceea a prezentei nemijlocite a autorului in creatia sa. Chiar daca personalitatea auctoriala se declara a nu fi "de fata", a nu fi "in" text, declarand liberatea de interpretare si independenta acestuia. Hipertextul pare sa descompuna, sa fragmenteze aceasta personalitate-ca-prezenta, oferindu-i, de fapt, mult mai multe nuclee si centre de raspandire, cu fiecare portiune accesabila si, deci, accesata. Autorul nu "moare", ci, dimpotriva, renaste de mai multe ori, in mai multe feluri si sub mai multe forme. Scrisul, astfel mai personalizat, devine pervers, intinzandu-ne, cu fiecare interconexiune, o noua capcana.

Textul clasic era mai putin personalizat, mai putin de fata, cartea ca obiect avand o data de scriere si una de aparitie. Hipertextul se ofera, prin iluzia "transferului" ce se realizeaza in fata ta, cuantificat in procente de informatie, ca fiind produs pe loc. Credibilitatea noastra devine mai mare, suntem obligati sa oferim credit mai mare, in-virtual unei informatii ce se proceseaza de fata cu tine. Imi povestea, chiar azi, un prieten, sentimentul pe care l-a avut intr-o berarie nemteasca de curand deschisa in Bucuresti, in momentul in care putea comanda berea ce era produsa "pe loc" in cazane uriase, consumand-o "la metru" sau "la litru". Artificiul ce ii era oferit prin acest fapt il facea sa observe mai greu (abia dupa 11 beri "la metru"...) faptul ca berea era slaba, avand doar 3% alcool, si nu 5%, ca berea obisnuita. Exemplul poate parea hilar, dar acelasi lucru se petrece si in cazul scrisului "la metru", mai exact la "byte-procent" informational. Feeria de a merge din idee in idee cu fiecare click al mouse-ului anihileaza sistemul imunitar perceptiv al receptorului, producand chiar o "orbire" in fata manipularii mascate de artificiul accesarii insesi. Fascinati de acele infinite "results for your search" ce se deruleaza pe zeci de "ecrane", si de nebunia de a accesa, de exemplu, texte clasice ale budismului printr-un server aflat la peste 2000 de kilometri, la randul sau conectat la un "proxy" din Noua Zeelanda, aflat in legatura cu un "host" din Los Angeles, care preia informatia direct de pe laptopul de serviciu al celui care traduce aceste texte, aflat in reteaua X printr-un telefon celular Y produs in China pentru un distribuitor olandez care il vinde in Germania la un pret mult mai mic decat cel cu care il poti tu cumpara in Romania...Nebunia poate continua, ea fiind perfect compatibila cu situatia de fata.

Apropo, doriti sa cititi texul in varianta engleza, germana, franceza, sau italiana? Se poate si in esperanto...Iluzia ca totul se produce de fata cu tine iti poate fi fatala. Tu nu vei ajunge, mai mult ca sigur, sa patrunzi acele texte, nu vei mai avea timp sa citesti pentru ca vei accesa. Desi iti pare vie, informatia moare in fata ta, imediat ce iti intra in calculator. Si tocmai pentru ca este atat de "prezenta", pentru a-l parafraza pe Baudrillard, ea dispare de tot, la fel ca si evenimentul anului 2000, care va uita sa se intample pentru ca il asteptam atat. Sau noi nu ne vom da seama de asta. Oricum, va fi prea tarziu. O alta iluzie, in afara celei mai sus mentionate, a lecturii si a patrunderii, este aceea a utilizarii celor ce vin spre tine, pe care le cauti in haosul informational ce devine, pana la urma, un imens cos de gunoi. Este vorba de iluzia utilizarii de care crezi ca beneficiezi downloadand in prostie zeci de fisiere ce ti se ofera ca "scule", ca "outils". Pentru ca o unealta ne-folosita este, paradoxal, in-utila, devenind pe loc anti-materie conceptuala. Esti supus manipularii de a ti se oferi "totul", cu titlu de "dar", acest "tot" fiindu-ti inutil in chiar clipa urmatoare.

Mereu va exista informatie de ultima ora pe care nu o vei putea afla la timp, pentru ca fragmentul de care "beneficiezi" tu nu va fi fost updatat in momentul in care tu il utilizezi... Paradox... Crezi ca hipertextul ti se ofera ca spatiu deschis, cu care te poti juca la infinit. De fapt, el se joaca cu tine, el iti indica pasii de urmat ca unui handicapat, el iti arata locurile in care poti intra, dar usile interzise nu ti le va divulga, si nu te va lasa sa le afli. Tu nu vei sti ce nu stii pentru ca vei crede ca tot ce trebuie sa stii stii deja, prin chiar faptul ca vezi pe ecran, in fata ta. Atat de aproape. Ti se pregateste, cu acordul tau naiv, un destin de semidoct, o cultura "de claca" (asta a-propos de oralitate care ne intoarce, parca, in folclorul tuturoro si al nimanui, intr-o continua depersonalizare a individului-care-gandeste). Informatia se banalizeaza, devine loc comun prin faptul accesarii sale, vei ajunge sa re-folosesti deseurile abandonate de altii, ca intr-un comunism prost si barbar inteles, ca intr-o poanta proasta la care nu mai rade nimeni. Ti se ofera artefacte de informatie, artificii, jocuri de lumini si de umbre. Hipertextul devine, astfel, un teatru de papusi chinezesc...Esti in preistoria postmoderna a informatiei, si chiar daca esti "log"-at full access, mijloacele iti sunt din ce in ce mai primitive si mai ridicole.

Hipertextul este doar o invitatie la lenea gandirii, dealtfel familiara multora dintre noi (cei cu adevarat lenesi nu vor sti asta niciodata, pentru ca n-au ajuns cu privirea pana aici-iata un exemplu!), este o invitatie la un simulacru de lectura, la "marea simulare", la marele simulacru al culturii acestui sfarsit de secol. Este un fals prin chiar constructia sa, si o jignire adusa tuturor, pentru ca presupune imobilitatea gandirii cititorului, crezand-ul din start idiot si incapabil de cea mai mica conexiune ideatica. Hipertextul se adreseaza, de cele mai multe ori, unor presupusi cretini, "moroni" ai timpului prezent, unor creiere incete pe care le obliga sa nu gandeasca, amagindu-le ca le ofera totul. Nedandu-le, de fapt, decat praf in ochi, iluzia (aici este vorba numai de iluzie, aflandu-ne in plin simulacru) ca vor afla cu adevarat ceva. Tot ce poti afla, la un alt nivel de lectura si de comprehensiune, este cat de usor poti fi manipulat, cat de usor poti ajunge sa crezi intr-o falsa "democratie" a informatiei. Cu alte cuvinte, cat de usor iti poate fi realitate un mediu al simulacrului creat cu multa grija si cu multa perversiune inerenta. Informatia reala nu este niciodata "free", iar cuvintele pe care le vezi cu alta culoare pe ecran pot sa nu fie conceptele-cheie de care ai nevoie.

Abia acum alegerea iti apartine cu adevarat, sau poate ca nu. Totul e sofistica aici...Si ca sa demonstrez asta chiar acum, in prezentul scrisului meu (pe care voi il credeti prezent lecturii voastre, el fiind de mult asumat si consumat de istorie), dupa ce am naruit, poate iluziile celor care chiar credeau in hipertext ca intr-un panopticon (Foucault-"A supraveghea si a pedepsi") al cunoasterii, in al carui centru stai, vazand totul si nefiind vazut, va promit, flamboaiant si naucitor, paradoxal si ametitor ca, de data viitoare, pentru ca toate sa fie in perfect haos ideatic, si in perfect acord cu nomadismul conceptiilor mele, va promit, asadar, ca acest spatiu va fi compus in exclusivitate... in hipertextualitate maxima...

Asadar, ne intalnim in hipertext...

Miron Ghiu-Caia

Acasa mai departe