51

Mahler. Simfonia a 6-a. ? Da. Ihi. Nu. Sigur. Voi reveni. Promisiunea revenirii ca inevitabila certitudine a distantei, a parasirii u- nui timp si spatiu, unei localizari culturale unice in prezentul ei nonistoric. Reveni-rea e imposibila. Nu se poate intoarce, nu-si va regasi urmele pasilor. Nomadul nu lasa urme. El tine minte locurile pe unde a fost. Un prezent cu deplina consti-nta a trecerii, a perisabilitatii post-factum a dinamicii-in-actiune a faptei nu poateexista fara ca istoria sa fie deja scrisa si distanta, deja, temporalitate. Conditia tragica a lui "am vrut sa" nu poate fi depasita decit prin asumare, prin suprapu-nerea inconsecventei istoriei cu propriul ritm intern. Astfel, inadecvatia devine conditie de existenta, devine naturala si nu mai apare nomadului ca o constiintaa ratarii ce poate fi fatala, daca nu e depasita la timp. O etica a acestei presupu-se, si foarte periculoase ipoteze a "ratarii in istorie" printr-o capatare a unei ac-centuate perspective fataliste asupra "trecerii" poate fi "sublimata" , de exem- plu, printr-un periplu in "Ungrund" (Jacob Bohme- "neant"), in "undergroundul" memoriei prezente a nomadului.

52

( Etica ratarii. Underground 1)

Etica ratarii e o norma a limitelor gindirii, un alt mod de manifesta-re a nomadismului extrem. Cunoasterea tragica, sa poti vedea si totusi sa nuvezi mai departe. Oricind va exista un "mai departe", un "mai aproape" pe care nu le vei putea percepe altfel decit asa cum le banuiesti, cum doar crezi ca suntacolo, undeva, si stii, o ultima certitudine, ca nu poti ajunge la ele. Si se arata ori-zontul, si alergi dupa el, gasind doar, noi si noi, alte definitii. Mereu mai departe. La infinit.

Etica ratarii e un mod de a-ti supravietui ca nomad. E motorul existentei tale, e bintuirea prin spatii si timpuri uitate sau prea prezente, atit de re-cente incit nici nu le poti numi, inca. Etica ratarii e o concluzie cu care inchei, o ipoteza cu care incepi. Erealizarea limitelor infinite si a infinitului strict limitat la experienta prezenta. E o certitudine care trebuie sa planeze asupra ta, ca un iminent si de ne-evitat peri-col ce nu stii cind va veni. Trebuie sa-ti pastrezi mereu asupra ta o urma de indo-iala, certitudinea indoielii, certitudinea nomadismului tau.

Etica ratarii e o morala a lucrurilor ce trebuie evitate, a celor ce nutrebuie evitate, si a celor ce nu pot fi evitate. O morala a desenarii, a decuparii labirintului interior.

Capcane pe care ti le intinzi, fundaturi din care nu poti iesi, colturi ascutite in care te infigi, ziduri de care te izbesti, coturi in spatele caroranu stii ce te asteapta, prapastii in care te arunci, radacini in care te impiedici (le culegi), urme pe care trebuie sa calci, abisuri deasupra carora stai intr-un echilibru de-o clipa, genuni inspaimintatoare, stinci de care incerci sa te agati pentru a cadea inspre cer, lumi paralele, animale disparute ce te devoreaza, bestiarele tu-turor popoarelor, creaturi de basm si de fum, pietre in care te lovesti, noroiuri in care te afunzi, crengi de care te agati, virfuri in care te infigi, rasucindu-te deasupra viltoarei, uriasi din legendele lumilor viitoare ce-ti zdrobesc trupul lacea mai mica greseala, iluzii de-o clipa, iluzii de-o viata, trape ascunse sub valuri de matase, hatisuri in care-ti croiesti drumul smulgind cu miinile radacini ce cresc mereu, patrunzindu-ti in trup, liane ce ti se incolacesc pe trup, ce te trag inapoi si te tirasc inainte, focuri ce-ti izbucnesc de sub talpi, lichide fierbinti ce-ti topesc mintile si gindul, substante cleioase ce nu te mai lasa sa faci nici un pas,cascade rapide ce-ti ingheata curajul in aburi de sticla, materie ce te inghite, pa-mint ce te vrea si cer ce te refuza, tot binele si raul lumii intr-un cuvint, idealuri si aspiratii, amagiri si idei noi, idei si amagiri noi, evadare continua in tine, dorin-te de-o secunda ce se naruie ca ireale castela in nisipul memoriei de altadata, timp ce se scurge pe spatele inghetat al unei Venus din Milo, ireal si fantastic, paradisuri artificiale si iaduri de moment, penitente si amintiri, delir al realitatii pe care nu faci decit sa ti-o amintesti clipa de clipa, amagindu-te cu vorbe,mintin-du-te in cuvinte, cu cuvinte, fara cuvinte, verbe ce ingheata intre parantezele abstractiei, logica ce-ti anuleaza in fata propria realitate, dialectica ce te ineaca in-cet, sufocindu-te fara efort, lasindu-te sa-ti respiri singur aerul, excese si ratiuni,eroism inutil si blazare extatica,katharsis ce nu-si ajunge siesi,pereti ce se string in jurul tau in cercuri ametitoare, si nu-ti ramine decit sa te scurgi printre pietre-le riguroase inspre cercul urmator, haosuri si lumi ce pier dupa doar o clipire a ochiului, fete nevazute ale lucrurilor, abisuri abia banuite cu ochii mintii, sertaremereu inchise, terase sub soare si grote subterane, cautarea unui sprijin pentrumai tirziu, pentru mai departe, repere de care ajungi sa te impiedici stingaci, hir-tii cu margini arse, mereu o noua etapa, si inca, si inca, te crezi o racheta si nu esti decit un satelit in jurul unui punct, plamin insuficient, bolgii visate, tinjite, usila care nu ti se va deshide niciodata, usi de care nu vei sti niciodata, calauze mi-raculoase si locuri nemaiintilnite, paradisuri virtuale, culoare pe care mergi la nesfirsit, haos al primordialitatii cuvintelor de nerostit, de negindit, colturi ce se intilnesc la capat, undeva , margini de pe care aluneci cind nici nu-ti dai seama, mirosuri de ierburi subpamintene, eterul intr-un flacon, copaci dintr-o natura exterioara, muzici dionisiace care nu-ti dau pace, muze ce te urmaresc peste tot,orfei de imprumut pe marginea lacului, dumnezei falsificati ce nu-si mai cred lor insilor, timp ce te striveste, dupa ce te inalta, minotauri si eternii truditori ai in- fernurilor alternative, totul si nimic, acum si niciodata, aici si niciunde, nomadismimpins la limitele rezistentei hirtiei, libertate ce nu te lasa sa te opresti, sa pui punct, niciodata...

53

Acum, ca reper al prezentului caruia ii tot da tircoale, aude si cites-te: Gielom mangie pioforos/ Ferri jamen jamenge ll/ Biciadizas mandaj kofaros.Nume care-i devin semne. Asculta melopeele unor nomazi polonezi. Tigani. Ei nuvor realiza niciodata ca sunt nomazi, pentru ca nomadismul lor le e natura cea mai intima, Le e, pur si simplu, natura. Ei pot doar sa fie-in-fapt (Dassein), feno-menologic, nomazi. Nu vor face niciodata saltul calitativ necesar constituirii uneiipostaze libere, gata oricind de a fi prelucrata sau abandonata. Lor masca le e prea lipita de craniu. Le e insasi fata. Nerealizind diferenta, neputind ajunge la operspectiva de obiectivare, fara a avea, deci, fata de ei insisi ceea ce Descartesnumea "indiferenta divina" fata de creat, o marja de disimulare, ei nu vor suferiniciun "defazaj", iar inconsecventa, primitiva libertate de decuplare, nu va fi po- sibila. Ei sunt prinsi in prezentul lor (etern repetabil?) si, chiar inregistrati in "Dolby Hx-Pro Stereo", ideal surprinsi "in eternitate", el, nomadul, ii recunoaste ca semn al unei atemporalitati pe care o pastreaza deschisa, ca posibil loc de refugiu, dar ii lasa in urma si ii depaseste. Ii abandoneaza la marginea drumului, intr-un cort peticit, linga doi cai rapciugosi inhamati empiric la o caruta "fara semnalizare". Merge inainte. N-are timp de stat.