Bresle, arte, marketing

"The MP3 format and the trading of music
on the Internet will destroy the
music industry within the next two years."
John C. Dvorak

Intr-o emisiune mai veche de-a domniei sale, dl. Nicolae Manolescu se plangea de lipsa artei in SF. Nu a artei scriiturii. Aici am putea cadea de acord si sa ne contrazicem din multe puncte de vedere. Cu siguranta ca exista tone de maculatura (dar cata proza proasta nu se publica oare anual la noi si aiurea?) precum au locul lor si romanele mari, bine scrise si bine construite.

Nu despre asa ceva era vorba, ci despre modul in care, conform spuselor dumnealui, SF-ul prevede un viitor lipsit de arta, inchis intre peretii luciosi si metalici si ecranele luminescente. Ca afirmatia dovedeste numai lipsa lecturilor in subdomeniul cu pricina s-ar arata prea usor incepand chiar cu lucrari destul de vechi, cum ar fi sculptorita solariana a batranului Asimov, insa, mai interesant de observat ar fi ce se intampla cu viitorul atat de grabit ce ne bate la usa. Fiindca daca obsesia primordiala a literaturii de anticipatie era sincretismul de limbaje al acestei arte, acesta se poate azi observa chiar inainte de a avea de-a face cu Internet-ul, in, sa zicem, clipurile de muzica, la fel ca in cele publicitare.

Se poate vedea aici cum artele se imbina cum se multiplica reciproc si cum atat de adesea, noi, consumatorii, nu mai putem desparti imaginea de muzica, filmul de fotografie, design si sunet, impresia estetica netinand de vreunul dintre aceste canale, ci de suma lor care ne subjuga. Iar daca in lumea putin populata a aceluiasi Asimov arta era la indemana tuturor, in lumea mai densa si implicit mai stratificata a secolului nostru, arta din nou devine un apanaj al oricarei case.

Internetul in acest sens isi spune din plin cuvantul in forma sa cea mai simpla prin vehicularea propriu-zisa a valorilor (si nu ma refer aici la vizionarea Louvre-ului on-line, chestiune discutabila - vezi simtul proportiilor) ci la posturi de radio on-line, de exemplu, care ne pot aduce la indemana concerte live, si concerte simfonice, n-o sa credeti :) sau la nenumaratele expozitii de fotografie de arta aflate pe net, la indemana practic oricui.

Tot Internetul insa devine din ce in ce mai responsabil si de eliberarea acestei arte, la inceput, progresiva, desigur, de presiunile de marketing. Fisiere din ce in ce mai mici de muzica sunt nu o data folosite de artisti, in special de muzicieni ca sa "fenteze" marile case de discuri, magnatii distribuirii artei daruind astfel publicului o muzica, buna, proasta dar care nu se mai poate altfel gasi.

Desigur artistului nu ii va conveni ca la nesfarsit sa-si "daruiasca" munca, din ceva trebuie sa-si plateasca si chiria, insa daca arta pe care o consumam toti, indiferent de nivelul cultural la care am ajuns, vom ajunge ca macar partial sa o platim artistului, pentru noi ea va ajunge dintr-o data mult mai ieftina, iar pentru el mai pretioasa.

Altfel putem chiar numai sa ne gandim ca artistului la urma urmelor i-ar face infinit mai multa placere sa daruiasca produsul sau consumatorilor clasici de muzica, adica intre 10 si 30 de ani, in loc sa si-l vanda pe mai nimic multimilionarilor producatori care platesc drepturi de autor infime.

De o alta latura in nesfarsirea panzei de paianjen, artistul invetiabil se afla mult mai mic. Si stiti despre ce vorbesc: ne place o melodie al carui autor nu ni-l aducem aminte, dar nici nu ne straduim din rasputeri sa ne fortam memoria, ne e suficienta bucuria auditiei si atat. Trebuie ca creatia izbutita sa se repete de multe ori ca sa retinem un nume nou.

Concurenta devine atunci de alta natura fata de momentul actual in care inca ne mai este proptit in ureche ultimul slagar al lui x pe care postul de radio pe care-l ascultam in masina il promoveaza trecandu-ni-l pe langa receptori de cate douazeci de ori pe zi.

In plus concurenta nu mai are valentele izolatoare din acest moment pentru bunul motiv ca un site bine intretinut nu se poate face de unul singur. Si chiar neluand in consideratie colaborarea artistilor in fata acestui mediu urias care este Web-ul, concurenta incepe sa revina la bazele ei naturale, calitatea adica. In consecinta grupul, scoala artistica poate reveni si ea la formele sale de baza, singuratea in special pentru muzicieni se poate prevedea ca se apropie de sfarsit.

Se poate demonstra la limita ca prezenta Web-ului din ce in ce mai pregnanta pentru viata noastra de acum inainte duce spre niste caracteristici aparte ale artei: sicretism de limbaje, pseudo-anonimitate, intimitatea cu publicul, precum si o oarecare revivificare a unitatii de breasla a artistilor.

Toate acestea in conditiile unei desprinderi progresive, nu neaparat definitive dar implicand o adaptare a marelui capital de marketing cultural. Un fel de folclor imbatranit cu o experienta de sofisticare elitista renaste si ne cucereste din ce in ce mai mult. In plus el reflecta si determina deopotriva o modificare sociala pe care atatia filosofi ai extremelor au vazut-o posibila numai prin frica, forta, crima.

Scriitorilor de anticipatie atunci li se poate reprosa cel mult ca nu au intrezarit amploarea si, mai cu seama, seninatatea fenomenului artistic al viitorului pe care noi deja il pipaim.

NV