Plec cu un tren fantoma, doi calaltori intr-un vagon, unul mergand cu nashul si ma intreb pagubos despre rentabilitatea trenurilor noastre. Calatoresc c-un bisnitar fricos care bate trei cruci de cate ori mai trece vreun vames. Imi povestetste cu aplomb cum i s-a spus ca se pot fura masini pe Internet. Rad dar ma si gandesc cum vor fi ajungand atari legende intr-un Occident sperios.

Dar n-are importanta. Vremea trece si curand se va face dimineata peste sala mare de conferinte a hotelului Marina din Balatonfured. M-asez intamplator langa o americanca de la un Venture Capital din NY. Ma-nseninez, febletea mea: americanii, de care stii cu-atata usurinta what do they mean (preopinentilor grabiti le-as explica, daca mai este inca vremea, ca poate nu le-ar fi pe plac sa fie confundati cu propriul lor guvern). Ii povestesc ce facem si mi se plange ca e luata cu asalt. Ea a venit sa vada ce se-ntampla nu sa incheie vreun contract. Nu inca. Nu uit sa o previn ca daca mai calatoreste prin Europa de Est nu are altceva la ce sa se astepte cat timp isi da cartea de vizita.

Afara, peste iara curgandu-si verdele sub soare, ninge intens cu fulgi de salcie si plop. Alergicii boscorodesc. Alergam unii dupa altii cu cartonase in maini. Ne cercetam fetele, ne exersam engleza. Evident ca, in afara marii echipe britanice (5 oameni la un total de 130 din 22 de tari) si-a doi de peste ocean, nu suntem vorbitori nativi ai acestei limbi, iar dedesubtul cuvintelor se aud clar inmuierile slave, raraiala franceza, largile vocale italiene, ca si bunul si batranul accent de Dambovita.

Urmeaza seria prezentarilor mari. Cum sa folosesti completarile pentru finantare EU, care sunt programele rulate curent de OSI, cum au aratat alte proiecte finantate EU in Occident. Ascultam cuminti. Intrebari sunt putine sau deloc. Sunt mai mult date decat obiecte discutabile. Notez mult, dar retin mai ales cuvinte cheie.

Le place sa auda "ONG", bun, nu suntem guvernamentali. La place "mulitcultural envirnoment". Okay suntem si unguri si romani si nemti. Le place "collaboration", Cu atat mai bine, comertul a murit, traiasca colaborarea. Le place "local context", e si mai bine, segmentul meu de market asa se defineste in cea mai mare parte a lui. Dar recomanda si "frequent redesign" ca si "allways actual content". E splendid dar pentru aste trebuie bani si oameni, surprinzator desigur, dar face sa o spui. Ziua se termina prea repede intre aceste prezentari lungi si cunostiinte, multe cunostiinte, multi dintre ei posibil de luat de mana si tarat inspre sala calculatoarelor pentru a le arata "copilul".

Ziua a doua se anunta inca si mai plina. Se va lucra pe sectiuni. Camere mici cu cate doua computere si un proiector. Organizarea altfel bine structurata isi are aici micile pierderi. Ajung in sectia de "promovare si conservare a informatiei", iar colegii de la biblioteca Asachi din Iasi la "Authoring and design". As fi preferat pe dos, dar pare a fi prea tarziu. Din fericire potentialii parteneri aluneca dintr-o camera intr-alta intr-atat incat unii nu mai ajung la timp sa-si tina propriile prezentari. Dar e bine, e mai important sa ne asculte ei pe noi.

Sunt insa atatia in fata mea care se plang ca ajung sa-mi tai din discurs inca inainte de-a incepe toate pitfall-urile si shortcomming-urile intrevazute intr-o incercare de obiectivare. Trei alti cuvantatori in fata mea subliniaza cu atata ardoare ca n-au de unele, nici de altele, dar suplinesc cu "desire" ca uit mai tot ce nu avem. Imi retusez doar cuvintele cheie. Recitesc ce-am scris cu interes crescut cand imi dau seama ca singurul feedback imi va fi de pe ecranul de proiectie, nu de pe computerul in intuneric.

Explic componenta segmentului meu de consumatori: de aici si de mai departe. Incerc sa sugerez diverse obiecte vandabile in ambele sensuri. Coordonatorului OSI ii place. Ii place atat de mult ca mi-o spune si in particular si a doua zi. Un melancolic si sarmant coleg maghiar ma gratuleaza: sunt financiar desigur. Eu ma cam inverzesc. Dar fie! Financiar, sau nu au inteles ca agoraONline poate sa fie un canal, ca-si poate face treaba culturala carand cu sine produsele lor spre o piata in crestere, lenta si cu hopuri cresterea asta, dar pana la urma inevitabila, iar, pentru cei ce o vor astepta sa se maturizeze, o piata deja cucerita. Adica? Adica mult mai scumpa.

De peste lacul neted ziua vine o randunica la cuib, noaptea privighetori cautandu-se muzical una pe alta. Se aud pana in sala de demonstratii unde 25 de PC-uri nu prididesc sa dea jos pdf-uri, html-uri, documente. Ziua trei incepe cu plecari, continua cu discursuri de despartire, idei interesante de cum sa organizezi conferinte si din nou plecari.

Drum inapoi. Caprioare prin campuri si narcise ridicandu-si corolele din balti; iar eu, cu mintea mea de financiar de ma umfla si rasul, ma gandesc la ei, cei de dincolo, veniti la Balatonfured sa pipaie, sa vada, mai mult sa intuiasca decat sa vada. La urma urmelor ce se poate face?

Ar vrea sa ne vanda CD-uri multimedia, dar CD-uri producem si noi. Cateodata mai bine, alteori mai scump, totdeauna cu un marketing mai prost. Dar, una peste alta, mai comod, dat fiind ca productia locala nu se imprinde in hatisurile de taxe, transferuri bancare si schimb valutar pagubos. Sa cumpere CD-urile noastre? Mai greu si doar cantitatile mici subventionate de marile institutii culturale. Multi dintre ei apoi si-ar mai dori un continut pentru CD-urile si DVD-urile lor cele scumpe. Continutul acesta adesea il avem noi. Documente medievale, fotografii de-un secol, muzica de la 1900, avem atatea de care sa ne mandrim. Unii mai multa viata medievala, altii traditionala. Dar nu ne vindem tara, nu-i asa? Mai bine sa le-acopere mucegaiul in arhive decat sa se multiplice la infinit si sa le cunoasca si americanul prost, cel ce-i convins ca Romania e inventia lui Bram Stoker. Iar daca vreunul din noi ar indrazni sa iasa din front mai mult ca sigur va lipsi o aprobare in vreun minister ori academie. Dealtfel nici dintre posesorii de continut din Romania nu s-au prea vazut prea multi la Balaton. Ei, cel putin Sloveni, Lituanieni si Ucrainieni au venit.

Ar vrea apoi, ei, posibilii colaboratori occidentali, sa ne vanda software customizat pentru mari biblioteci, muzee, arhive. Dar bibliotecile, muzeele, arhivele noastre se zbat sa nu moara cu totul; pana la digitizarea informatiei mai e de mancat ceva paine. Desi aici ar fi cate ceva de facut: programe Soros si EU exista si, daca li s-ar cere fondurile in mod inteligent, avand in vedere astfel de parteneri straini (Austria si Germania par sa aiba destula vechime in asa ceva) lucrurile ar avea cum sa mearga. Dar... cine are urechi de auzit sa auda.

Romanii (dar si alti vecini de-aproape) ar vrea sa vanda software. cel mai ieftin software de calitate, ne spun ei, insa calitatea aceasta mai degraba trebuie ghicita fiindca promovarea lasa de dorit. Si reiese imediat de ce in cadrul unei astfel de conferinte: fiindca la noi (si la alti vecini de-aproape) promovarea o face inca programatorul insusi. Si atunci, in loc sa vedem un bun actor si pedagog manifestandu-se, cum poate un sales specialist ar fi de asteptat sa fie, inca il mai vedem pe specialist chinuindu-se sa evite termenii tehnici in fata audientei. Apoi chiar preturile e cu putinta sa fie cam ciudate. Eu una, in America fiind, m-as fi ferit sa cumpar un prea ieftin software, cu atat mai mult cu cat ar fi un antivirus. Ideea de-a te-ncaierea cu Norton sau cu McAffee mi se pare greu de sustinut. Un plug-in insa pentru sustinerea marilor antivirusi curenti contra virusilor din EE mi s-ar marea cu mult mai atragator. Dar e doar un exemplu si my 2 cents opinion, desigur.

Ce mai ramane, si pentru mine cel mai important, e poate partea la care occidentalii merg un pas inainte si doi pe lateral: comertul electronic. E evident, cel putin pe acest esantion, ca nici la ei acasa nu au inca deplin curaj s-o faca. Reprezentanti ai celor ce castiga efectiv din aceasta forma economica, marile case de discuri, amazon.com , artisti free lancers nu ne-au fost adusi, nu au stiut sau poate n-au incredere.

Si asa se considera ca inca nu se poate castiga serios altfel decat prin reclama. Si asa circula un folclor urban privind furturile pe Web de ti se face parul maciuca. Cine s-ar avanta? Imi dati voie sa spun? Eu. Fiindca:

1. Pentru ca procentul cartilor de credit in randul publicului romanesc e in perpetua crestere si, deasemenea, fiindca utilitzarea lor nu se rezuma numai la persoana posesoare; cu alte cuvinte un copil isi poate cumpara un CD si pe cartea de credit a tatalui prietenului sau;

2. Forme de securizare a tranzactiilor deja exista si inca destul (chiar daca nu cu totul) de eficiente;

3. Pentru ca, acolo unde nu sunt eficiente furtul poate fi contracarat prin diverse mecanisme:

a. vanzari de obiecte ieftine per bucata; daca ni se va fura o revista PCReport ne va durea mai putin decat daca ni se fura un Porche

b. volumul vanzarilor - cu cat numarul acestora este mai mare, cu atat proportia pierderilor potentiale va fi mai mica

c. exista mecanisme de asigurari bancare atunci cand plata unui astfel de abonament se va justifica Si, in fine, pentru ca - iarasi my 2 cents opinion - trebuie sa incercam sa mai facem si ceea ce ei nu fac.

Producand ceea ce produc si ei si bazandu-ne numai pe ieftinatatea produselor noastre vom ajunge doar la a ne plati prost angajatii si mai ales a avea drept clienti segmente sarace ale populatiei. Ori e gresit sa credem ca cei saraci fiind multi, vor cumpara, dimpotriva, indiferent cat de ieftin produsul nostru, daca el nu se refera la o necesitate imediata a vietii (carne, lapte) proportia de cumparatori dintr-o asemenea stare va fi extrem de mica. Lasam astfel libere un grup cu putere de cumparare, grup in continua crestere; libere pentru o concurenta fata de care nu avem, daca e sa vorbim serios, cum sa ne recuperam nici in 50 de ani handicapul.

Un comert electronic functional, bazat pe obiecte mici, sa zicem, carti, reviste, jocuri, muzica, material didactic, cu o cifra de afaceri pozitiva, un numar de vazari cat mai mare, un mototr de tranzactii rapid (atentie, administratori, cu asta nu e de glumit) si un sistem de expedieri initial artizanal, pe urma in tandem cu posta romana care, in interiorul tarii, daca suntem atenti, nu merge chiar atat de rau - toate acestea nu ar putea decat sa fie baza unei brosuri de trimis inspre afara spre a castiga adevarati parteneri carora sa le oferim o piata a carei logistica o controlam noi.

NV