Sub acest titlu voi reuni, de-a lungul timpului, pe masura ce istoria o va permite, o serie de texte prin excelenta ale-prezentului, intr-o incercare de a configura un posibil traiect a ceea ce va fi (sau ar putea fi) demersul filosofic in contemporaneitatea mediilor electronice.

Nu e o incercare a cuprinderii "intregului" ce incepe sa se arate iluzoriu spatiului silicial ci, dimpotriva, o cronica de tip baudrillardian a evenimentelor re(a)duse la esenta lor fragmentara ce le e proprie "a l'aube de l'histoire". Va fi un discurs ne-concluziv, ne-finalist, aflat mereu "under construction", ca o pagina de web.

Lipsa (aparenta) a concluziilor poate soca, obisnuiti fiind cu solutiile ce ni se ofera mereu intr-un context teoretic, pe care le putem doar prelua, folosindu-le. "Folosul" nostru va fi, real, cu mult mai mare, datele oferite simturilor intelectuale gasindu-si o libertate a samplarii si re-prelucrarii.

Primul text din seria de fata nu va face decat sa "pregateasca terenul" pentru cele ce vor urma, prezentind simple (noi) modalitati ontologice ale prezentului, fara nume si date concrete, totul constituind un fel de flux continuu al scriiturii. Re-fluxul ce va urma va lasa in urma ceea ce de la suprafata valului nu se poate observa: malul incarcat de carcase de cuvinte si de coperte de carti. Totul, surfind membrana sensibila a unui posibil pcean devenit "mediu de cultura"; si "mediu al culturii"-in toate sensurile.

Dupa cum probabil s-a vazut deja, nu sunt un fanatic apologet al internetului, ceea ce nu ma impiedica la adevarate si obiective reflectii (si refluxuri) critice. Subliniez "critice" pentru ca, aflat chiar in "noi medii conceptuale" filosoful trebuie sa-si pastreze o diferenta, un pas inapoi, o distanta a raportarii la ceea ce i se ofera ca spatiu de gandire. In primul rand filosoful astazi nu mai este un om renascentist al intregului, al cognoscibilitatii totale, pentru ca nu "poate" si pentru ca nu "vrea". Nu poate pentru ca nu vrea si nu vrea pentru ca nu poate.

Cantitatea de informatie nu trebuie sa fie azi survolata ca sistem, ci numai ca parte a intregului, ca monada calitativa. El va lucra, deci, pe esantioane si nu pe organisme. Pentru ca organismul functioneaza in mod esential prin partile sale, deconstruibile si analizabile teoretic.

Cel care produce astazi filosofie se apleaca asupra atomului ca unitate viabila, asupra calitatii functionale. Imensul informational provoaca o apasare (mai exact un clivaj) asupra simtului critic care s-ar putea constitui, preluind un termen din psiholgie, mai exact din fiziologia senzatiei, intr-un "prag absolut", maximal, peste care perceperea devine aproape imposibila. E ca si cum ai incerca sa torni un litru de lichid intr-o eprubeta gradata pana la 10 mililitri.

Presupunind (in mod absurd) ca eprubeta ar putea constientiza cantitatea pe care o contine, odata umpluta ea nu ar mai putea cuantifica restul ramas pe dinafara, fiindu-i indiferent si inutilizabil. Pragul informational maxim fiind depasit restul aproape ca nu mai conteaza, atat timp cat nu mai poate fi perceput ca atare. Filosoful va apela, deci, la o arheologizare, la o stratificare calitativa (strict subiectiva) a informatiei. La fel, serverul ca metafora a creierului-uman-memorie.

O memorie de 100 GB nu poate contine si "restul", care de cele mai multe ori depaseste unitatea de masura, referinta. Se cere, asadar, o acceptare a fragmentarii ca tehnica filosofica, o acceptare a gandirii fractale care nu descompune (procesind) informatia la infinit, ci o recunoaste in "pattern"-uri. O categorializare de genul "arborilor de cunoastere" (P.Levi-"trees of knowledge) nu este posibila ca ramificare extensibila la infinit, ci numai ca segmentare a calitatii pe module.

Filosoful va deveni un ganditor modular, care va prelucra, va construi si va folosi module in constructele sale conceptuale. Desi nu promit concluzii, un fapt trebuie retinut, pentru utilizari performative ulterioare: modularitatea gandirii ca noua modalitate mediatica in planul filosofiei actuale si viitoare.