Forme

Limitarile impuse de tehnologie dau celor obisnuiti cu Internetul, si in general cu lumea calculatoarelor, o oarecare insatisfactie. Un fel de neimplinire a dorintei de a poseda obiectul perfect si de a-l asambla intr-un posibil unicat de reprezentare.

Victoria de la Samotrace pe ecranul oricit de sofisticat este la ora actuala nu da decit o palida idee asupra monumentalitatii ei si cel care se rezuma in a se culturaliza doar pe aceasta cale risca evident caderea in ridicol. Lipsita de proportie, sau mai bine spus de raportarea la privitor, forma virtuala inseala si unele atribute esentiale ale unei capodoperi pot scapa vederii noastre. Amintita in manualele de istorie, sculptura de mai sus m-a surprins la Luvru prin dimensiuni si prin amplasare.

O carte tiparita nu de autor, lasata la bunul plac al unui editor economicos, poate da cel mult informatii despre textul initial, daca nu si acesta este deformat de greseli sau o asezare neconforma cu realitatea autorului. Esentialitatea formei in sine reiese mai bine pe Internet unde modificarile, unele tehnologice altele dintr-o banala prostie, fac uneori sa te intrebi "de ce oare o fi asa de pretuita aceasta...?"

As spune numai ca ceea ce vedem nu este WYSWYG ci doar un semnal de prezenta si o incitare la calatorie. Nu totdeauna se poate, dar acolo unde se poate este foarte important sa mergem sa privim cu ochii nostri, sa auzim cu urechile noastre o interpretare si nu o compresie mp3. Cum vi s-ar parea ca la un concert anuntat sa va instalati comod in fotoliu si sa va conectati la Internet si sa aveti concertul acasa? Perfect.

V-ar mai trebui citeva mici amanunte: salonul sa vi-l modificati intr-o sala de concert, sa faceti rost de un echipament care sa proiecteze vizual si auditiv intreaga orchestra acolo unde sunteti si sa puteti transmite eventual si aplauzele. Poate intr-un oarecare viitor va fi posibil si asa ceva daca pina atunci o orchestra nu va fi decit o suma de interconectari pe Internet:)))