Cu ani in urma scriam despre simbol si cum acesta ne stapaneste din ce in ce mai mult existenta intr-un raport absolut pragmatic cu functiile care o fac pe aceasta sa arate asa cum o vedem astazi. Caci omul, ca animal creator de abstracte, nu s-a multumit ca, asa cum in Imperiul Bizantin de-o pilda, monede de aur identice ca greutate sa aiba valori diferite in functie de emisiunea lor, ci acestui invelis al unei valori utilitare potentiale, i-a adaugat un altul, care se constituie din sistemul de credit si dobanda de mai tarziu, ca astazi sa ajungem sa stim despre o anume valoare cum ar fi substantive comune "capra", "casa", "masina", ca exista si se manifesta in lumea fizica aproximativ la fel dupa cum stim despre anumite galaxii nevazute instrumentelor noastre ca exista si se manifesta, numai datorita unor ecuatii matematice.

Spuneam atunci pe scurt ca asistam la o repetare a situatiei medievale cand grupul social al celor care aveau usurinta in manevrarea relativ noului strat de abstractiuni lua locul posesorilor propriu-zisi ai valorilor, moment in care probabil pentru intaia oara, o societate mamifera se vedea condusa de catre o elita nu a fortei, ori a religiei, ci de una a carei influenta se baza in intregime pe capacitatea de a opera in abstract.

Si-mi permit aici specificarea: indiferent de vechii sau mai noii lor stapani, simbolurile simbolurilor nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a presupus la inceput, adica o corespondenta de unu la unu, in orice punct al sandwich-ului am incerca sa facem sondajul. Dealtfel pe vechii, ca si pe noi stapani ai abstractiunilor valorii putin ii intereseaza corespondentele acestea, la fel de putin cum v-ati putea inchipui un direcotr de banca intrebandu-se unde exact sunt banii care reprezinta capra unui oarecare x si care sunt investiti de catre banca sa laolalta cu multi altii in cine stie cate afaceri.

Ceea ce ii intereseaza - si e foarte natural sa fie asa - pe toti acestia, este (si acesta ar fi punctul in care ei diverg definitiv de potenta politica asa cum o intelegem azi) propria bunastare si, implicit, o lume in care aceasta sa fie posibila. Or, sa nu ne inselam: bunastarea nu se refera numai si nici macar in cea mai mare masura la cea material. Poate de aici inca se mai poate vedea astfel, dar dinspre civilizatia Occidentala, e mai greu de presupus ca ai putea avea ca scop sa ai o masina si nu o anume masina. Asa se impun, la urma urmelor, culturile, nu doar, ca sa aducem un exemplu suplimentar, prin cateva varfuri care, statistic, se nasc odata cu fiecare generatie, ci cu aceia multi si medii, care ii aplauda, incurajeaza, si, ce sa credeti? ii mai si platesc.

Ca lucrurile nu s-au oprit aici si ca - fara mari variatii calitative sau fara imaginatie, dupa cum doriti - omenirea continua sa-si construiasca alte straturi de abstractiune nu e foarte greu de vazut. Mai putin saritor in ochi este ca aceste straturi noi nu mai sunt stapanite de acelasi grup social care jongla cu primele. Banii se transforma in bancnote, bancnotele in cecuri, cecurile in credite, actiuni, dividende, iar acestea, rand pe rand, trec in ipostaza de biti. Si la jonctiunea capra/bit se inghesuie toate bunurile noastre intr-o coada disperata de a trece vama, de a se trece pe sine si calitatile lor de cealalta parte, de cea a insiruirilor lipsite si de ultima lor ramasita de sens devenind obscure liste de 0 si 1, de o mobilitate care ar putea depasi, daca ne-am obosi facand comparatia, alergatura browniana dintr-un pahar cu apa.

In aceasta nebunie crescanda a ruperii de sens averea unui Bill Gates devine o buna gluma, fiindca ea nu este cu adevarat. Desigur, se pot obtine hartii care s-o ateste. Dar la cat ar scadea ea, daca fericitu-i posesor ar dori maine prin absurd s-o transforme in elemente concrete purtatoare in sine de valoare, nici un bancher nu ar indrazni sa calculeze fara dureri de cap uriase. Mai mult inca, Gates este un exponent perfect al degringoladei hiperconsumului de sens in constructia frenetica a noilor straturi abstracte.

Aderarea sa, in panica anxioasa, mi se pare, la clasa de manipulatori de sens anteriori generatiei sale, esecul sau in aceasta incercare de a-si trada propria apartenenta, abisul sensului pe care, impertinent filosofic, la celalat capat al puntii, Baudrillard il deplange, ca si micile razboaie, cel al incriptarii, al dreptului comunicarii private, in curand al accesului la Internet ca drept fundamental al omului, nu sunt decat valuri care inconjoara discret si placut palnia vartejului. Va asteptati acum probabil sa fac legatura cu mediile din ciberspatiu, cu existenta noastra cea de toate zilele pe scaunul din fata calculatorului, cu dragostea pe Internet sau cu invatamantul a distanta.

Va inselati: in acest text nu ma refer la un grup de undeva, departe, de pe Web ai carui martoir sa fim si ale carui istorii sa le aflam, ci va invit sa va ganditi odata cu mine, voi, care fiindca cititi, sunteti insusi grupul cu pricina. Voi (si eu, adica noi) suntem cei care mai incet sau mai repede, mai de aproape sau mai de la distanta, cinstit si inconstient sau necinstit si constient, in anii acestia nu am incetat sa dam lovitura de palat ale carei consecinte poate vom apuca sa le vedem sau poate nu, dar care depinde de noi, de dorintele noastre.

Noi ne recunoastem cand vorbim, noi radem de aceleasi glume macar doar ca pricepem ca deocamdata PC-urile nu au suport de cafea, noi ne certam pe Unix contra NT, ne strangem cearceafurile impreuna la plaja sau macar ne trimitem felicitari muzicale prin e-mail.

Pe noi atunci ii intreb acum inca o data si voi continua s-o mai fac periodic: cum va arata noul cocon de sens al acestui glob, sau, mai simplu: unde va e propria bunastare?

 

NV