Mariana Marin
Mutilarea artistului la tinerete
Editura Muzeul Literaturii Romāne 1999

Mariana Marin este o poeta care nu aeriseste poemul, ea pastreaza īntreaga combustie īn tuburile orgii, miroase a gaz si liliac, a sudoare si eau de cologne, a floare de mina si a belciug de lacrima, a ce vrei si a ce nu vrei, de la furnica, pāna la scānteie de sina de tranvai.

Pentru ca vrea sa cāntareasca totul īn colturile gurii, dar peste toate otravurile, de cānd lumea si pamāntul omului: "unde sa nu existe decāt un pat īn care sa dorm/ si un lighian īn care sa vomit, /tot ce dīndu-mi ai luat, Doamne, /sa tot vomit." Oricum, "cu fiecare zi mai adaugi si tu ceva/ putreziciunii progresive/ īn care se lafaie un urlet īnghetat." Cu cāt trec paginile cartii, poeta īsi doreste chiar si īn oglinda, rolul curvei cartierului: "īmi face semne deochiate/ (dar pline de miez)/ Ma īntreb de unde mai are atāta inima-n ea./I-as propune oricānd sa schimbam rolurile,/ sa huzureasca ea aici,/ īn acest teritoriu 1ncremenit īn flescaiala/ (dar glorios!)/ sa cobor eu dincolo si-n abis/ hop! Hop! Si cu sarea pe coada? "

E multa durere dar, nu lipseste puterea de lupta, uneori apar accente violente, poeta pare capabila sa puna māna pe piatra,re-zultatul unui astfel de gest o scārbeste īnsa. Putregaiul nu are linie de demarcatie, īntre cel de ieri si cel de azi: "Dar cine sa mai aibe azi,Doamne, inima/ pentru o atāt de perfecta cadere a,mastii/ īn masca?" Mariana Marin scrie despre o tragedie, poate despre tragedia cea mare, dar īi lasa omului rabdarea de a respira printr-un fir de rogoz pentru ca "Si eu am fost o lucrare a lui Dumnezeu, /si eu am rostogolit pāna la scāntei cercul/ dintr-o copilarie
salbatica," ori pentru ca "Golit de secunde si pāna la sānge,/ Dumnezeu se īntoarce pe partea cealalta./ Astept".

Poezia Marianei Marin nu atrage si oglinda face ape la litera ei, chiar riduri colorate dar, cineva pleaca mereu din locul acela si se īntoarce īn locul acela, nu poate fi decāt sufletul poetei. Daca umbli de māna cu versurile ei, ajungi sa dormi īn adāncul pamāntului cu capul pe o stea adevarata.

Grisa Gherghei