Mai departe

Valeriu Mircea Popa
Ultimele pãtrate de frig
Colectia Biblioteca Bucuresti

Aceastã carte a fost premiatã de Asociatia Scriitorilor din Bucuresti. Desigur, faptul acesta nu spune mare lucru, un premiu literar, astãzi, poate fi comparat cu o privatizare trucatã, sau mascatã cum se mai spune. Se premiazã autori si nu cãrti iar, comisioanele sunt încasate, fãrã doar si poate de cititor. De ce ar face o notã aparte, aceastã Institutie a Premiului, de tot ce se întâmplã pe scut si mai ales sub scut. Cartea lui Valeriu Mircea Popa vine sã întãreascã regula, este o exceptie.

Umbra acestui poet iese din cuprins si ne urmãreste un timp, pentru cã "sufletul unui om/ cântãreste cam 145 de grame/ asa se spune/ aproape cât o ceascã de ceai. " Popa adunã în jurul lui o multime de lucruri domestice si le interogheazã, pânã când recunosc cã au participat la un complot: "arunci în sus un pumn de bete de chibrit/ si ele rãmân suspendate în aer arzând/ fãrã sã devinã cenusã".

Uneori, poetul, scrie cu vorbe decojite, însângerate albastru, "fiecare la capãtul propriei unbre". Aceste poeme existentiale, "verdele cel mai verde posibil, " reprezintã "partea de sus a strãzilor/ coborând în oglindã", si în acelasi timp, partea de sus a poemelor lui Popa. Iatã încã o constructie care se ridicã în acelasi aer, în doi "o însiruire de zerouri/ se scrie aproape de la sine/ dedesubtul unui pahar de vodcã/ acum de ce mã speli pe picioare/ si plângi/ nu trebue sã plângem/ înainte de sosirea musafirilor/ mai rãmâne o farfurie/ plinã cu schelete de pesti/ si în palmã osul craniului/ cu putinã atentie poti pierde/ poti pleca . "

Poezia lui Popa nu este alambicatã, ea are simplitatea unui cutit abia scos la ivealã: "poate cã ar trebui sã întelegi/ un bãrbat/ care din mândrie/ continuã sã rãmânã un nimeni/ acum/ când într-o singurã spiralã/ culoarea se desparte de fruct/ rãmâne suspendatã/ deasupra nisipului/ ca si cum nu s-ar fi petrecut/ nimic/ tãisul rãmâne curat/ fãrã strop de durere. "

Grisa Gherghei

Mai departe