Mai departe

George Astalos
"Parcurs"
Editura "Eminescu"
Colectia "Poeti români contemporani"

Poetul George Astalos este un spectacol, care se deruleazã mereu în fata cortinei, în timpul pauzei parcã, aceastã nesfârsitã stare de adaos, pentru cã pânã la urmã, iluzie, e chiar întâmplarea propriu-zisã. Eu voi da la perete, toate explicatiile, mãrturisirile, arãtãtoarele pedagogico-didactice, momelile si capcanele dela începutul acestei cãrti de poezie si mã voi apropia cu pasi de pisicã de locul sufleurului, sã ascult acolo, în cusca dintre coaste, câte ceva, poate chiar tãcerea.

Trebuie spus, cã este vorba despre o Antologie de autor, acest lucru impune, dar nu obligã la un "parcurs"integral. Când citesti "Aqua mater", un ciclu de poeme remarcabile, am putea spune, de altfel, un poem întreg, numit în curgerea lui, mereu altfel, îti dai seama cã Astalos îti propune o nouã Genezã, cã pentru el cel putin, uscatul nu s-a despãrtit de apã iar, malul este doar un avantaj temporar . "E ca o aversã/ de îngeri simetrici/ pe care cerul îi restituie/ ca o ploaie/ cu pesti paraleli/ pe care apa îi recupereazã/ câti serpi oare/ vor înnopta în meri/ si câte mere vor cãdea inutile/ pentru ca buzele/ acestor fecioare identice/ sã nu fie roase de sare/ si coapsele lor tremurânde/ sã nu fie supte de valuri/ sã nu se mai mãsoare/ în apã/ luminã/ NICI APA. Mai de parte, poetul. ne vorbeste chiar de "mitul obsedant/ AL USCATULUI". Nu trebuie sã ne îndepãrtãm prea mult prin pagini si ne loveste alt "ecou" :" TU/fiicã rea si/ EU/ fiu blestemat/ creati pentru-a clãdi/ o nouã lume/ un tatã vicios ne-a dat un chip/ în care îsi gãsea asemãnarea/ urzindu-ne întoarcerii în apã/ eden fluid ce ne ardea înotul/ în desfãtarea/ PRIMELOR AGAPE". Iubirea se desfãsoarã în ocean, într-o poianã de valuri, se pare, însã, cã iubita are un rol aproape magic în slujirea ceremoniei. "Acoperã-ti pântecul/ si sânii iubito/ cu pesti luminosi/ si linistea va fi mai profundã/ si mai greu de miraj/ orizontul/ Coapsele tale arzând/ sã primeascã botezul iubirii/ iubito/ vor face mai limpede apa/ si mai plinã de rãcori/DIMINEATA".

Ca si pe pãmânt, rod al unui reflex nedecupat în întregime, hotãrârea îi apartine bãrbatului, oricum, lumea despre care ne vorbeste poetul cultivã sacrificiul. " E timpul sã plecãm iubito/ sã pãrãsim aceste ape tulburi/ cu pestii lor retorici/ CE PRETIND/ cã sunt chemati/ sã bâlbâie destine/ si sã ne rãspândim/ în lungi migratii/ exod bogat/ spre alte riviere/ cu ape dulci/ SI PESTI ESENTIALI". Nu trebuie sã-i refuzãm apei legenda si nici uscatului interimatul, pentru cã, într-o poezie din "Sodron" poetul ne spune: "Ne vom întoarce în pesti/ stiu si locul". In ciclul "Simetrii" regãsim liniile de fortã si nelinistile din Aqua Mater.

Este momentul sã-l citez pe JEAN-CLAUDE RENARD: "Nu este vorba însã doar de dispunerea simetricã a contrariilor: apã-foc, aproape-departe, înainte- dupã, plin-gol, devreme-târziu etc., etc. ci si de plasarea lor în paralele aditionale ca: mizã-pariu, semne-coduri etc. Altfel spus, din tensiunile ce caracterizeazã poezia, George Astalos a elaborat un sistem exemplar, vizând în acelasi timp unificarea termenilor opusi. Astfel, poetul ne vorbeste cu o densitate singularã despre experienta sa, despre viziunea lui asupra lumii si despre destinul fiintei umane". Iatã douã poeme fatã în fatã: "GLAS/ de sirenã/ capcanã carnivorã/ si peste si femeie/ deopotrivã/ mai grea decât chemarea/ mi-e dorinta/ si mai profund/ decât adâncul ATAVISMUL" si " CINTEC/ nostalgic/ frãmântãri de rut/ balet nautic/ vârtej incestuos/ flux si reflux de trupuri/ torent lasciv/ cât despre coapse/ ancestralul meu/LEAGN".

Existã tendinta de a împãrti angoasa în frici mici, care pot fi surmontabile, dându-ne astfel sansa de a rãmâne în "apele inundate de sperantã". Ii datorãm lui George Astalos o interpretare poeticã a lumii si o probabilã "iesire fatidicã" din derutã.
Grisa Gherghei

Mai departe