Oglinzi

Ce dimineatã triumfalã
Pãtrunde-n trup ca un burghiu!
Era usor, sub zarea goalã,
sã nu mai cred, sã nu mai stiu.

Sãrbãtoream, ascuns departe
în tine, noapte care treci,
oglinzile cu trudã sparte
în cioburi tepene si reci.

Doar ce-atingeam avea volume,
doar ce vedeam avea culori,
o sferã simplã, fãrã nume,
cu melci, cu ierburi si cu nori...

Dar dimineata ascutitã
pãtrunde-n carnea mea scrâsnind
si iarasi tulburea ispitã
si vechea caznã mã cuprind,

si-un voal se-asterne peste lume,
chiar dacã-ncerci sã te desprinzi,
si totul redevine nume
pierzându-si chipul în oglinzi.