Bachicã

Si vinul, foc ce nu se stinge,
curgea "pahar dupã pahar",
cum pretindea un lãutar,
crestându-mi noapte pe meninge.

Era un umed dans de linii,
o înmuiere de contur
care plutea jur-împrejur
gonind minciunile luminii.

Asprimea lumii mineralã
ve vegetaliza treptat
parcã-mbiinu-mã pe-un pat
din alge mov si din betealã,

si se fãcea prea multã varã,
si trupul, întuneric blând,
se modula alunecând
în forma lumii de afarã.