Ritual

Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
mai stiu sa zbor pasari,
alba pasare as sa te duc, dincolo
de ce stiu numai gandindu-ma,
amintindu-mi.
Si, pentru ca vei fi neadevarat, drumurile
te vor lasa
si te vor lasa adevarurile altora.

Te voi duce intr-un larg de pustiu,
de altceva,
de cruda inchipuire a ochilor
si bine are sa fie
ca ne-a fost dat.

Fara stirea ta te vei face un drum,
ca intr-o moarte,
o moarte a altcuiva, pe care trebuie sa o vizitezi,
sa o strabati cu ochii in toate partile,
sa pipai, sa mirosi totul si asta
facandu-te ca stii totul,
ca nu esti multumit pentru acel
care va veni sa petreaca aici
moartea lui.

El va veni plecand prin inec, vei spune,
si atunci, atunci, le vei striga tu,
unde sunt iazurile
si malurile abrupte?...

Sau nu vei striga
pentru ca ei nefiind,
totul se va-ntelege si-n liniste,

in moartea lui nici nu trebuie sa
locuiasca un altul,
nici nu trebuie sa atinga un altul
ceea ce e de atins,
pentru ca aerul ar prinde miros de strain
si cel asteptat ar ocoli semnul...

Pentru aceasta si tu te vei duce neadevarat
si vei fi doar pasare, ca sa nu fii om
si vei fi abur, ca sa nu fii
de tot pasare,
si eu te voi gandi numai,
ca nici abur sa nu fii.

Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
ma stiu sa zbor pasari,
alba pasare am sa te duc, acolo
unde sunt pregatit sa imi asez viata,
aceasta moarte neasezata.

Nu va fi nimeni, cum nici tu
nu vei fi decat ochi,
si vei pleca mai departe daca iarba
nu va fi de tot inverzita,
daca nu vei zari inimi albe plutind
pe acuri adanci - de-o fi
sa mor pentru inima - si care batand
vor spumega apele si le vor face rauri
si le vor face sa curga prin bataile lor...

Cat mai mult si mai departe sa ratacesti,
tot cautand, tot nemultumindu-te
si eu te voi hrani din inchipuire
si ma voi sfarsi astfel
precum paianjenii care
si-au dat trupul
intreg desirandu-l
hrana firelor prin care sa traiasca.