Nina Vasile

Liviu Lungu se afla la a doua sa "incercare" de roman. Cred in scrisul acestui autor, iar, cuvantul incercare e un fel de roata de rezerva. Ma gandesc ca cine stie cine, poate, sa aiba alta parere si atunci am pe unde sa scot cricul.

Dincolo de gluma, ne aflam in fata unui text interesant, nervos si modern, scris direct pe fata de masa a vietii. Bolta lumii de la inceputul cartii e joasa, ea sta, chiar sub fumul tigarii lui Hrizea Furtuna, un paznic de noapte a unei cetati in ruina, pe care marele oras urmeaza s-o inghita, cu istorie cu tot.

Peste aceasta" memorie", peste memoria tuturor, se vor construi blocuri, locuinte captive, cu tuburi si contoare, cu mate comune. Baltile din jur isi hranesc personajele cu peste si povesti: Hrizea Furtuna, un barbat de vreo 50 de ani, uscat si tepos si un fardenume, abia scapat din ghearele orasului.

Doi oameni din Panait Istrati. Nimic nu-i mai rau decat moartea, in rest totul se plateste. Cu o pregatire subtire, din cateva fite, povestea se muta in burta orasului printre polimaestrii, securisti si betivi oarecare, granguri si tarfe. Ritmul acestei proze este dat de o minge de cauciuc arucata intr-un zid, mereu in acelasi loc, prinsa si iar aruncata si iar si iar, pana cand nu mai exista nici minge, nici mana, nici zid, totul ajunge un puls al instrainarii.

Urmeaza o poveste de dragoste. De fapt, un film politist, cu piste false,cu intamplari de "ingrosare" a firului tors, uneori, prea subtire. Pana la urma autorul iese invingator, se face putina curatenie, se poate purta batista alba la rever. Mocirla se distanteaza. Aburii de votca la fel.

Apare si romanta. Ce vrei sa spui? Eu vreau sa spun, ca uneori totul se termina cu bine. In continuare mingea loveste zidul….

Cartile acestui autor au trecut pragul bunei sperante.

Grisa Gherghei


	Liviu Lungu: "Intamplare"… Editura "Folio Publishing House"
	Liviu Lungu se afla la a doua sa "incercare" de roman. Cred in scrisul acestui autor, iar, cuvantul incercare e un fel de roata de rezerva. Ma gandesc ca cine stie cine, poate, sa aiba alta parere si atunci am pe unde sa scot cricul. Dincolo de gluma, ne aflam in fata unui text interesant, nervos si modern, scris direct pe fata de masa a vietii. Bolta lumii de la inceputul cartii e joasa, ea sta, chiar sub fumul tigarii lui Hrizea Furtuna, un paznic de noapte a unei cetati in ruina, pe care marele oras urmeaza s-o inghita, cu istorie cu tot. Peste aceasta" memorie", peste memoria tuturor, se vor construi blocuri, locuinte captive, cu tuburi si contoare, cu mate comune. Baltile din jur isi hranesc personajele cu peste si povesti: Hrizea Furtuna, un barbat de vreo 50 de ani, uscat si tepos si un fardenume, abia scapat din ghearele orasului. Doi oameni din Panait Istrati. Nimic nu-i mai rau decat moartea, in rest totul se plateste. Cu o pregatire subtire, din cateva fite, povestea se muta in burta orasului printre polimaestrii, securisti si betivi oarecare, granguri si tarfe. Ritmul acestei proze este dat de o minge de cauciuc arucata intr-un zid, mereu in acelasi loc, prinsa si iar aruncata si iar si iar, pana cand nu mai exista nici minge, nici mana, nici zid, totul ajunge un puls al instrainarii. Urmeaza o poveste de dragoste. De fapt, un film politist, cu piste false,cu intamplari de "ingrosare" a firului tors, uneori, prea subtire. Pana la urma autorul iese invingator, se face putina curatenie, se poate purta batista alba la rever. Mocirla se distanteaza. Aburii de votca la fel. Apare si romanta. Ce vrei sa spui? Eu vreau sa spun, ca uneori totul se termina cu bine. In continuare mingea loveste zidul…. Cartile acestui autor au trecut pragul bunei sperante. Grisa Gherghei