../../nucleu/acasa  

Gheorghe Iova:
"De cati oameni e nevoie pentru sfarsitul lumii"
Editura "Paralela 45"

 

Domnul Iova face un pulovar, sau, un pulo-var, insira si desira cuvinte, pana cand banda de jos, care trebuie sa acopere cureaua se citeste in V, adica, tocmai pe acolo pe unde se baga capul, nu se baga nimic. Pentru ca: "Eu nu stiu sa spun decat ca in carti. Ca in cartile in care spusa e a unui prost, pe care prostia nu-l impiedica sa ne dea ce e al nostru, cand ne bagam capul in carte." Mai departe:" Un cap foarte viu.

Tot ce se intinde sub el, de la el, e pagina alba. Ea ramane alba." E o tristete ca intr-un dictionar, unde se afla la un loc povestea vietii tuturor "la rece", tot sangele a fost luat pentru niste transfuzii, pentru niste dubluri. Chiar:" Acum e greu de povestit: nu stiu daca, povestita, viata asta ar fi ceva de inteles. Prostii." Pe cand se apuca sa scrie aceasta proza, Gheorghe Iova, a facut rost de un sac de puncte proaspete.

Cum simte ca incepe sa curga ceva, ca se "leaga" ceva, pune punct si zice:" Acum lucram cu molecula". Punctul lui Iova e chiar molecula din care se aud vocile. Vocile auzite din punct, isi pot schimba soarta prin puncte, puncte. Iata pretentia:" Poti sa spui fiecare propozitie dintr-un roman. Ti-a iesit un roman pe gura. Romanul, eu il scriu. Pronunta-l!". Personajul lui Iova din aceasta proza este un paralitic, un extras, inconjurat de nori de citate, care abia mai poate sa distinga intre suferinta lui reala si potopul suferintei universale. Si totusi:" Ce am vazut( la altii!) in bronz, am vazut la mine in piele." Cine incearca "meniul" lui Iova are o singura sansa:"

Cititorul asista la ceva care trebuie sa-i dea senzatia ca vine peste el, ca prinde si cuprinde in placere, in durere, in cucerire, tradare si moarte, cuprinde tot si acest atotcuprinzator pe el nu-l inghite, il lasa cititor: un om cazut de sus din frunzisul din nori otravitori de miasme si insecte, printre ramurile prinse in serpi si cu care se confunda, a cazut si trezit in cadere- sta intins omul in plin soare, infundat in ceva moale si cald de fiinta si primitor, se trezeste intors pe burta, (fata-i in jos, cazi cu fata) cu fata intoarsa, deci, de la teroarea ramasa la inceputurile caderii.

Te trezesti pe burta uriasa a unui monstru abia rapus." Drumul pe jos e greu. Povestea este un drum pe jos, pas cu pas, urma cu urma. Iova si-a facut rost de un arc si de o tolba de sageti. El trage cu arcul si apoi se aseaza la umbra cu o tigara in gura. Drumul nu trebuie parcurs, intii spui ceva care nu lasa urme, poate asa nu uiti, nu trebuie sa stergi. Daca adormi intre timp, te trezesti, casti si spui:" Dupa revolutia americana si dupa revolutia franceza…. Cine construieste se face, oricum, proprietarul unei prabusiri. Nu intamplator turcii au acest proverb:" O piatra care a fost folosita odata la zidarie ramane tot o piatra de zidit." Tot asa vine si Iova cu farama lui de damb:" O femeie poate sa ceara aparare, despagubiri sau pedeapsa pentru faptul de a fi fututa neanuntat."

Cum toate sunt spuse cu sos, nu putea sa lipseasca si un dulce fior filo-anti-semit:" Evreii s-au hranit 40 de ani cu mana iar plaiurile noastre sunt manoase." E ca si cum ai spune "ca un sarpe vazut, in lanul de lucerna nu spune nimic." Ne oprim aici. Singurul lucru pe care trebuie sa-l mai facem e sa raspundem la intrebarea:" De cati oameni e nevoie pentru sfarsitul lumii." Din punctul meu de vedere este suficient unul singur, adica, tocmai Iova.

Grisa Gherghei

../../nucleu/acasa