../../nr01/03medii/Acasa  
Albert locuitorul
in
"Distanta de la miezul noptii"

Nina Vasile este o poeta care ambitioneaza sa-si merite singuratatea. Aceasta incercare produce si, in mod paadoxal, se hraneste cu distante, un fel de paranteze albe, in care ar urma sa se auda poemul. Din cand in cand lucrurile sunt insufletite prin forta unei muscaturi, un vaccin al disperarii. Astfel peretele isi scoate oasele din var si scrie pe sub tencuiala. Versurile nu au miros, nici culoare, ele par a fi mereu alte obiecte de cazna. Surprinzator, intregul reuseste sa deruteze.

Poemul intinde un prag, parca, in mijlocul campului si niciodata nu stii daca esti inauntru sa esti afara. Iubitul este cand un barbat cu nume, cand "Urmatorul", dar, in ambele cazuri, rasul tine loc de rastignire. Iata: Numai dupa miezul noptii/ma strecor pe campia plasmatica/indelungata indragostire de frumosul/fara corp exasperantul Poem.

Poeta nu minte. Cele doua volume publicate pana acum ne fac sa credem in aceasta suferinta. Nina Vasile are lecturi poetice bine asimilate, isi trimite petitorii in mai toate largurile si nu fara folos. Totusi e greu de spus cum va putea ea sa aprinda putina bucurie in varful "creionului deget".

Nu te poti ruga fara sa vrei nimic. Nu poti crede in destinul unei absente. Un pat fierbinte ar face textul poemului credincios ca un caine. Mai grea este intelegerea decat creatia/ intelege intai si-ntai.

De fapt trebuie sa recunosc, la sfarsitul lecturii, ca am trecut in picioarele goale prin iarba. Incotro?!

Grisa Gherghei

 

 

../../nr01/03medii/Acasa