../../nucleu/acasa  

Gheorghe Iova - 1971.Ordinea in care el plinge

 

Zice Iova simplu: eu nu stiu sa descriu un om/ nimeni nu ar putea sa recunoasca/ un om dupa descrierile mele. De aici incepe totul. Adica incepe "textul". Iova are nevoie de cuvintele care fac si nu de cuvintele care exprima: eu nu pot spune stiu sa fac. Nici Dumnezeu nu mai recunoaste pe nimeni desi El a facut lumea. Lumea este un text si textul acesta inainteaza/ un cuvint acopera mai multe lucruri deodata/ asa cum nu pot calca pe fiecare fir de iarba/lucrurile se acopera unele pe altele/lucrurile vorbesc unele despre altele/in timpul textului soarele a strabatut/un amurg/iubita m-a uitat si a suspinat.

Aproape totul ingheata si se topeste si se topeste in acelasi timp in poezia lui Iova. Nevoia de putere asupra textului aduce dupa sine o sintaxa stranie. Dar, nici textul nu ramine indiferent, ca un om oarecare, ca o masura straina la capatul randului. El conlucreaza, devine, acumuleaza din parte, independenta unui alt intreg: dorinta mea de a fi continuat in actiune/ eu sa fiu continuat de actiunea mea/ durerea mea sa continue in actiune/si numai si numai asa actiunea sa se continue cu actiunea.

Textul pare a fi un fiu vitreg, capabil de o mai mare iubire decat un fiu natural. Cu cine sa se lupte Iova, in marea lui dorinta de desavarsire, decat cu imaginea lui instrainata: o vorbire care oboseste este poemul/ o greutate care aasaasupra vazului asupra auzului/ care te apasa pe tine cel care esti in fata ta .

Moartea este acceptata conditionat, cu metoda: Accept sa o vad din mers din salt din cuibarire din pînda, din cadere din odihna si oboseala. Sa o gindesc umblind in intinderea ei. Sa fac asta cum intinderea ei o face. Ca o culoare, ca o oprire. O concluzie luata parca din pomul cunoasterii Iova clar igienic ca o prozodie/ exista faptul/existenta lumii numai in trecut.

Iova nu face case din caramizi, nici praguri din lemn trecut, el aduce de undeva totul deodata. Incepe spectacolul si nu totdeauna cheile se potrivesc. Din vina cui? Nu minti nu spune minciuni/ voi suferi indurerat de tine/ voi suferi indurerat ca la moartea unui om mie drag/ si poate atunci nu voi puteaq suferi mai mult/ desi minciuna ta si moartea lui nu sint egale/ ele nu-mi sunt egale/ si ma indurerez imaginind ceea ce vad/ intelegind ca nu voi deosebi (si respecta) indeajuns/ dragostea mea pentru cel care traia/ adapostit impreuna cu mine intr-o oarecare existare.

In acest volum, pe care-l consider o reusita majora a poeziei romanesti, Iova declara: eu vreau sa vorbesc o limba nu un limbaj. Nu e usor sa patrunzi prin toate capcanele textului Iova. Sunt capcane, momeli, "intoarceri in fatza" si mai ales Iova insusi. Iova imi este drag. Daca nu e prea clar, iata ce spun impreuna cu el fata de mine cel descris aici/ lucrurile sunt numai aproape/ atit de aproape/ incit nici aproape nu se poate spune ca sint.

Grisa Gherghei

../../nucleu/acasa