intr-o seara atoasa de vara cu dormitoarele date
la maximum si, nemaiindurand acele topuri ale
comunei primitive, aflate in plina expansiune, vermut
sprit iesi in taina noptii, impiedicandu-se de paznicul
de noapte al fabricii de somnifere (de peste drum),
care-i povesti, cu lux de amanunte, cum il agreseaza
(sentimental si nu numai), in visele lui, distinsa
doamna directoare- cu dansurile ei lascive, aducand
tot mai mult a ceremonie mortuara

nimic mai banal sub soarele gestului cu care
ea iese din cearsafuri cu muzica in unghii
ma ia de mana ma piaptana si ma saruta
intr-un dans subacvatic pe sub dealul adumbrit
de iarba

nimic mai banal sub soarele tot mai osos al verii
cand ei ii creste parul in oglinda
si nu-mi mai stiu nici casa nici mireasa
iar mainile-mi sunt radacini de plante ofilite