Usa magazioarei scartaia jalnic asa mi s-a parut si totul parca incremenise. Sonia si cu mine paream manechinele din vitrina de langa C.E.C. Ca ele ramasesem: cu mainile tepene, gatul putin intins (de parca nasul adulmeca ceva), si ochii ficsi. Primul pas l-a facut Sonia si Jaques se tinea schiopatand dupa ea. Am facut si eu un pas, doi pana ce m-am apropiat de ei.

Se auzea tusea lui Arghir de undeva de foarte departe. Jaques a impins usa magazioarei, scartaitul pare ca-si da sufletul si in intunericul spart de cateva raze de lumina ce intrau printre crapaturile scandurilor am zarit cu groaza trupul Melaniei aproape agatat de perete ca o haina. Genunchii erau usor flexati ca atunci cand joci baschet si vrei sa arunci mingea la cos. Mainile atarnau grotesc si mi se pareau de o lungime nefireasca. Un picior era incaltat, iar celalalt decult. Capul aplecat, cu barbia in piept, ma ducea cu gandul la motaiala ei, atunci cand tricota. Nu mai puteam sa privesc.

Jaques dadea din coada uitandu-se la noi, a intrat in varful labelor si a inceput sa impinga cu botul picioarele inerte. Sonia si-a pus mainile la ochi, s-a intors cu spatele; nu stiu cat vazuse in cele cateva secunde, dar isi stapanea durerea cu o forta uimitoare. Singura mea grija era sa-l scot pe Jaques de acolo. Intr-un tarziu dupa multe chemari i-am vazut intai botu, apoi labele din fata si la urma coada care atingea pamantul.

Dupa el un sobolan roscat a iesit din magazioara cu o viteza nebuna s-a pierdut in iarba deasa din fundul curtii. Tremuram din tot trupul, buzele imi tremurau ca atunci cand trebuia sa raspund la matematica, oasele nu ma mai ascultau mi se parea ca inmoaie si o sa ma prabusesc. Sonia pasind incet, ca un om care are o rana la picior aproape s-a scurs pe langa zidul casei plin de ferestre, a intrat inauntru si n-a mai iesit din camera lui Arghir ore in sir.

Se facuse da-acum seara, eu dardaiam ametita, in "turnul meu de fildes", nu indraznisem sa aprind lumina, cand scartaitul portii mi-a amintit ca viata continua si fara Melania. Nu simteam durere, nici senzatia de gol sfasietor despre care citisem da atatea ori si auzisem vorbindu-se. Simteam o panica nesfarsita. Ma gandeam ca nimic nu va mai fi ca inainte, ca Sonia se va prabusi intr-un hau, asteptarile, zorile, bucuriile, izbanzile vor avea o nuanta inchisa, simteam de asemenea cum clopotul bisericii se va pravali sinistru peste regina noptii si stanjeneii firavi, simteam deci pentru prima oara contactul aproape fizic cu moartea.

Nu stiam precis ce inseamna acest gest, de ce unii il fac si altii nu. Nu stiam despre bolile psihice decat lucruri vagi, stiam ca durerea e ca o caracatita care iti intra in oase, in vine, in creier, iti ia vlaga, te smulge din radacina, te zideste in mutenie si nesiguranta. Cartile ma ajutasera sa infrunt in gand oceane, deserturi, potopuri, dureri, dar in fata mortii. Langa ea nu mai aveam decat un firisor de cuvant care icnea de fiecare data cand voiam sa-l las sa zboare. Seara si noaptea se anuntau cumplite. Ma gandeam cat o sa stea Melania cu barbia in piept si picioarele flexate…Totul si invartea cu mine. Camera parea caruselul de la balciul cu pitici obraznici si mustati false inecati in munti de vata. Capul ma durea ingrozitor, muschii picioarelor nu ma mai ascultau. Ochii ma ardeau ca si cand i-as fi apropiat de o flacara uriasa.

Am strigat-o pe Sonia si ca prin vis am vazut-o apropiindu-se de mine, dar pana la "turnul de fildes", pana a ajuns la el mi se parea ca a mers in gol o vesnicie. Dimineata. Spitalul e plin de zgomote specifice: galeti de metal in care se inmoaie carpele pentru spalat cimentul, patuturile din fier vopsite in alb, in care bat cu lingurita micii pacienti, usi trantite, tarsait de pasi, geamuri inchizindu-se si deschizandu-se, recipientele din inox in care "inoata" seringile care fierb… Pijamaua nu este a mea.

Pe diftina galbena sant sute de iepurasi cu mingi gri si rosii. Spitalul e plin de iepurasi cu mingi gri si rosii. Mama intra surazatoare. Miroase a lavanda fina si are doua bucle aproape de tample facute probabil de ea, cu drotul. Imi pipaie gatul, imi aseaza perna. Arata bine. Imi vorbeste de ea, de Teo, de banii care sint din ce in ce mai putini, de grija ei de-a ma insanatosi. Laptele din pahar are mici puncte galbene care imi fac greata. Nu vreau sa beau. Cornul proaspat, crocant pe care mama il scoate dintr-o punga bej de hirtie imi face pofta, dar gitul inca ma doare cind inghit.

Renunt. Intreb de Sonia, dar ea face un gest ca si cind n-ar sti mare lucru. Insist si atunci se ridica, merge catre fereastra rezervei, ca un fluture atras de lumina si explodeaza: "daca tatal meu nu m-ar fi parasit, daca bicicleta ucigasa n-ar fi "agatat" camionul, daca n-as fi avut o viata atit de nenorocita si ccand spune nenorocita duce o batista maron cu dungi albe la nas, daca as fi avut mai mult sprijin, mai multa caldura din partea familiei, astazi eram departe si cand spune departe impinge capul inainte ca un cal caruia I se da bucatica de zahar. Ma lungesc, imi pun capul pe perna tare de spital si ma uit la ea. Ma uit lung de parca n-as cunoaste-o.

Unde e Sonia? De ce n-a venit la mine? Tace. Framanta baticul de matase cu nume de orase, de la gat. Cand inghit, amigdalele mele bolnave ma impung dureros, ca niste cutite. Vreau carti. Vreau sa citesc. Ma opereaza? Extraordinar aud deodata tare, limpede, extraordinar si cuvantul imi strapunge creierul, intra ca o cometa in sange, il ajut sa coboare in stomac, mi se pare fabulos, are puterea loviturii de tun.

Ea i-a spus in varful buzelor. Eu il imping in mine ca pe un bolovan, cade greu, dar ramane acolo. M-am indragostit de el. Extraordinar, repet in soapta. Doctorul A. intra in rezerva, se inclina ceremonios in fata mamei, o asigura ca totul va fi bine. Este bland si bun cu copiii. Are un nume frumos scris pe usa rezervei, Tudor A. Scoate din buzunarul halatului alb ca omatul un caiet. Il deschide si citeste cu privirea intoarsa catre mama: "amigdalita acuta este imbolnavirea acuta a amigdalelor palatine, care imbraca forma usoara a amigdalitei eritematoase data de obicei de virusuri, cu manifestari asemanatoare faringitei eritomatoase, tratamentul fiind acelasi.

Forma pultacee de amigdalita acuta are aceleasi simptome generale, zgomotoase si grave ca cele ale faringitei pultacee, iar local, la inspectarea gatului, constatam prezenta depozitelor albicioase, pultacee pe suprafata amigdalelor care se iau (mama devine usor nervoasa, nerabdatoare si bate in tablia patului cu degetele de la mana dreapta) cu usurinta cu o spatula si introduse in apa se destrama repede. Tratamentul este acelasi ca si al faringitei pultacee. Repetarea frecventa a amigdalitelor acute impune tratamentul chirurgical, (are o mica tresarire) de inlaturare a amigdalelor (amigdalectomia)".

Doctorul inchide caietul, il baga inapoi in buzunarul halatului, ma mangaie pe crestet, imi spune: curaj, se inclina si pleaca inchizand usa fara zgomot. Se aude plansul unui copil foartemic. Mama devine nervoasa, simt ca vrea sa plece. N-o mai intreb de Sonia, n-o intreb nimic de inmormantarea Melaniei. Sunt aici de cel putin cinci zile. As vrea sa citesc, o implor sa-mi aduca ceva de citit. Prin fereastra deschisa se aude strigatul vanzatorului de ziare. Calculez: cinci secunde striga, cinci secunde se odihneste. Mama se pregateste de plecare. Imi promite ca mai vine, deschide usa, isi da seama ca nu m-a sarutat se intoarce ma saruta pe obraz si pleaca. Ii aud tocurile pe cimentul spitalului. Nu le mai aud. Ma gandesc la picioarele Melaniei, care erau usor flexate, tepene, la Jaques sarmanul care n-a inteles nimic, la coborarea in groapa, la desprinderea ei din perete, din sfoara prinsa in pironul care tinea o grinda, la Sonia, la cum se imbracase, poate in rochia ei neagra cu dantele, pe caldura asta cand negrul absoarbe tot soarele, la Arghir, la tigarile lui, la aliul trecand pe strazile prafuite aruncand banuti la rascruce, la copiii care alergau excitati la culme de caii imbracati in valtrapuri, la oamenii curiosi iesiti pe la porti. La prietena ei operata de stomac, la cat de sleampat se misca de colo-colo, la crtea postala care nu mai venea, la crtea pe care o iubesc, la regina noptii si stanjenei, la nucul urias, fumul de tigara care nu se mai termina, ceaiul cu parfum rascolitor de tei…

Operatia m-a tinut la pat inca trei-patru zile, timp in acre Sonia trimetea prin mama bunatati de tot felul. Printre biscuiti, sunca, chec cu rahat, paine de casa, bomboane de ciocolata invelite intr-o hartie albastru-vanat, o carte groasa "Tara soarelui" de Thomas Hardy. Am citit-o pe nerasuflate. In doua zile o terminasem, dar dorul dupa cartile imbracate in pielea frumos mirositoare ma toropea. A venit ziua externarii. Pijamaua cu iepuri si mingiute a ramas langa perna, pe patul de spital. Eram putin ametita se soarele diminetii. Mama ma tinea de mana strans de parca ii era teama ca o sa ma smulg de langa ea si o sa fug. Ne-am oprit langa o caruta care gemea de pepeni verzi, imensi, cu dungi albe, crenelate. Calul avea o traista din panzade sac plina cu paie prinsa deasupra capului si mesteca hrana cu incetineala, aproape o savura. Langa copitele din spate cadea balega calda, cu miros placut, nedefinit.

Cu pepenele intr-o mana, cumparat dupa o lunga tocmeala, cu mana mea in cealalalta mana, mama pe care o cunosteam foarte putin parea altfel acum, pe strada, avea un pas suplu pe care incercam sa-l imit, dar tenisii albi dati cu creta in fiecare zi pe care ii purtam se impiedicau unul de celalalt. Mergea drept si ochii ei de culoarea nucilor verzi priveau undeva, departe. Chioscul cu sucuri, pravalia cu seminte de tot felul, papetaria, biserica, scoala si poarta al carei scartait il auzeam si in somn. Ma eliberez din mana mamei, imping cu genunchiul si cu umarul lemnul cenusiu, cariat si scartaitul care se aude ma face sa plang. Intram. Racoarea de sub nuc imi face bine.

De-a lungul ferestrelor e un joc al luminii si al umbrelor pe care il cunosc. Jaques se ridicade undeva din spatele stanjeneilor si cu greu se agata cu labele de fusta rosie din stamba cu buzunarul in forma de inima. Il mangai si cand vrea sa coboare o laba se agata de buzunar si il sfasie. Mama a disparut in casa. Ajung in dreptul bucatariei, imi lipesc nasul de geamul deschis. Arunc o privire spre usa magazioarei, este incuiata cu un lacat mare, gri. Sonia vine de undeva din fundul curtii. Merge incet ca si cand ar vrea sa ajunga cat mai tarziu. Tine in palme un gugustiuc pe care il mangaie tot timpul. Este imbracata in negru de sus pana jos. Bluza din poplin cu maneci treisferturi, fusta dintr-un fel de matase are mici pliseuri care se desfac atunci cand paseste. Ciorapii negri de matase au cateva fire duse. Doar cataramele metalice ale pantofilor de curte strica un pic monotonia negrului. Se apleaca, lasa gugustiucul in iarba, il priveste un timp, gugustiucul incearca sa zboare, isi desface aripile dar nu se ridica decat putin deasupra ierbii, cade in gusa si dispare apoi dupa o galeata de tabla. De emotie ma prefac ca-mi leg sireturile la tenisi.

Cand ma ridic Sonia e langa mine dreapta, frumoasa, mirosind a tei si a curatenie. Ma saruta si lacrima ei ramane strivita acum pe obrazul meu. Cetate, cecitate, citate, civilitate, cerate, cedate, imi fac lectiile, ce octombrie frumos, nu-mi mai vine nici rochia albastra. Intr-o dimineata am simtit un lichid fierbinte curgandu-mi in interiorul coapselor. Am crescut. Jaques, minunatul meu Jaques nu mai este. A murit inecat cu un os de gaina. Devenise retras si ciufut. Teo i-a sapat in fundul curtii, langa parul care nu mai facea fructe, o groapa in care l-am asezat invelit intr-o patura cazona, cu dungi negre la capete. Cat a sapat a plans pana i se umflasera ochii. Arunca pamantul peste el si ma durea sufletul gandindu-ma ca n-am sa-i mai zaresc blana latoasa printre stanjenei si regina noptii, sau capul lui cu ochi rotunzi si puf cret de-asupra lor, iesind iarna, de sub masa din bucatarie. Arghir si Sonia au fiecare cate un baston din lemn cu cauciuc rotund la capatul de jos.

Fumul de tigara este la fel de perfid si intra prin cele mai mici unghere. Sonia se duce la doctor foarte des si parul ei minunat se rareste pe zi ce trece. Postasul a murit de tuberculoza galopanta. Un tinerel la fel de sfrijit, cu o dunga neagra de mustacioara de-asupra buzelor, cara acum tolba din piele groasa ca a seilor. Clopotul bisericii bate numai cand clopotarul nu este beat. Are mainile si fata buhaite de bautura si doarme pe unde apuca. Preotul si dascalul sunt atat de batrani, ca nu pot trage sfoara, atunci cand clopotarul zace mort de beat prin vreun colt. Imi place mai nou sa privesc lumea, miscarea ei printr-un binoclu de teatru pe care mi l-a facut Sonia cadou de Pasti.

Toata vara m-am tarat in patru labe printre flori si ierburi si am studiat gaze, gandacei, viermisori, fluturi, tulpini, floricele…Il pun la ochi si ma uit la tesaturi, la apa, la litere, la piele, la orice. Molid, zada, garnita, jir, arin, salcie, lozie, jepi, maracine, lemn-cainesc, tufis agris, pipirig, trestie, pir, feriga, margaritarele, viorele, nu-ma-uita, brebenel, florile-pastilor, coada-racului, coada-cocosului, alior, colilie, captalan, gura-leului, solovarv, umbra iepurelui, gherghina de camp, iarba osului, flocosei, clopotele, calcaiul fetei, toporasi, graul dracului, pomusoara…Atlasul lingvistic din care citesc ma fascineaza. Numele de plante si flori au atata poezie! Imi vine sa le citesc tot timpul.

Pe turla bisericii stau de-a valma ciori, gugustiuci, vrabiute.