"Eu, meseria de calau si melancolica regina"
O proza a poetei Iolanda Malamen

Fragment

 

Cartea Iolandei Malamen, este o carte a suferintei. O suferinta acceptata, aproape prin dresaj.
Culoarea de doliu incepe din copilarie si confisca totul, pana la exercitiul de rosu biologic al unei fetite de 15 ani. Spitalele, cearsafurile imbibate de urina, cimitirele, calicii duhnind a bautura, slujbele de inmormantare cu preoti batrani si inghetati, mucii si lacrimile intr-o singura perindare alb-galbuie spre semicercul barbiei, groparii, sunetul triumfal de os spart al primului bulgar pe capacul sicriului, taxele la "Reazemul uitarii", toate si totul atarnand, parca fara rost, de un tablou vazutin treacat dar, ramas deasupra disperarii: "Doamne ce portret superb! Palariuta de catifea e ca o petala de nufar pe crestet. O pata de rosu ca o picatura de sange i-a inflorit in coltul gurii, cat de frumoasa este".

Decesul unui unchi ii aduce eroinei cateva rafturi cu carti interzise pana atunci. Aceste carti, legate in piele fina si frumos mirositoare reprezinta cel de-al doilea punct de echilibru in aceasta navala de morti, arestari care nu se mai termina. Momentul lecturii atinge uneori ardoarea misticii religioase. Cartea este initial mirosita, mangaiata, adusa spre inima si apoi deschisa cu respiratia, pagina cu pagina. Majoritatea rudelor mor iarna. In celelalte anotimpuri se pregatesc sa moara.

O destainuire facuta de o necunoscuta, pe intervalul dintre doua paturi de spital, ne da dimensiunea tragediei: " Tatal meu nu mai este. Ma gandesc cum ar fi fost sfarsitul lui daca aflam asta inainte. A murit inconjurat de dragoste.

Nimeni din familie n-ar fi crezut vreodata ca el, parintele cald, luminos, sotul plin de afectiune, atent, fratele saritor, fiul iubitor, vecinul de treaba, afost calau din vocatie." Viata propriu-zisa, cea care pune afise pe gard, este articulatain aceasta proza printr-o sumedenie de anunturi expropriate din ziare: " O femeie din trei isi inseala amantul", "Un bebelus de sapte luni inoata zilnic doua lungimi de bazin", "Pare absurd, dar locuitorii unui sat indepartat au cimitirul in curtea scolii", "Ziua de lucru a unui copil chilian are saisprezece ore", "In ultimii sapte ani planeta a avut doar douazeci si trei de secunde de pace", "A fost descoperita gena politicienilor".

Figura cea mai luminoasa a cartii este matusa Sonia. O femeie de la care poti sa inveti cum se linistesc lucrurile , zilele, rasuflarea, amintirile, cu o singura floare.

Si totusi, ea este ucisa de o carte postala. "Fiul dumneavoastra a murit acum doua saptamani in urma unui ulcer perforat. Din cauza costului ridicat si a faptului ca era detinut la sectia "periculosi" a fost ingropat in curtea penitenciarului alaturi de alti detinuti". Scrisul era corect, citet, clar. "Melancolica regina" este o carte gasita de eroina intr-o magazie devastata de sobolani.Din aceasta carte fara autor, sunt consemnate pagini intregi.

In economia prozei Iolandei Malamen, aceste pagini doresc sa sublinieze ca intre esafod si tribuna nu este o diferenta prea mare. Nu este un procedeu nou dar, este bine folosit.

Ghilotina care pune capat acestei povestiri incrucisate miroase a flori de mar.