de Geo Vasile

Un zvon cel putin straniu a circulat pe la mijlocul lunii iunie 1996, conform caruia profesorul Al. Balaci ar fi implinit 80 de ani. Pana ne-am dumirit, consultand istorii literare, dictionare romanesti si straine, iata ca „gemenii" au si facut loc „racului". Desi toate cartile confirma ca 12 iunie 1916 este chiar data de nastere a Profesorului, noua ne place sa credem ca este o greseala; viata omului si a marelui literat se petrece pe alte coordonate, oricum in afara timpului sau paralel cu acesta. Caci imaginea de acum a Profesorului este una si aceeasi cu cea de prin anii ‘60, ai studentiei mele. Cand seful catedrei de italiana de la Facultatea de Limbi Romanice a Universitatii Bucuresti era deja o legenda „scandaloasa". Un exemplu absolut de umanitate si nobila cochetarie, de eruditie si patos profesional, de spontana intelegere si pretuire a discipolilor, de paterna ocrotire a mintilor noastre fragede si labile, dornice de modelare.

Lider al generatiilor de studenti, Al. Balaci era Profesorul, indiferent ca ne preda celebrul sau curs de istorie a literaturii italiene (de la Dante la Tasso, Trecento–Seicento) sau, in cadrul seminariilor, prin secvente si pilde din viata si opera marilor figuri literar-artistice italiene, romanesti, dar si universale, sa ne transmita nepieritoarea lectie a acestora. Al. Balaci a fost nu numai Profesorul si Eruditul, ci si partenerul studentilor sai, si acest lucru in vremuri cand „pastrarea distantei" era o indicatie pretioasa a ierarhiilor de partid. Harul elocintei, dublat de cel al Omului fermecator, au facut din Al. Balaci un personaj de legenda, un lider al multor generatii de studenti. Ce-si amintesc cu evlavie si orgoliu: „Am fost studentul lui Balaci". Adica al unui om extrem de viu, informat si sensibil, ce stia in orice clipa sa fie colocvial, dar si bun conducator de altitudini spirituale.

Lectiile sale erau irepetabile prilejuri de innobilare a mintii si a sufletului, evenimente comparabile cu o baie de intelectualitate. Oricum, pentru acei ani ‘60, Profesorul Balaci era „atipic", pro-occidental prin profesie si disident, in intelesul bun al cuvantului, prin comportamentul sau cu totul „nepartinic" fata de studenti. Carora tot timpul li s-a adresat cu domnule, si carora le-a transmis, inainte de toate, propriul eroism, de faclier al valorilor universale, primite, la randul sau, de la pleiada de profesori romani si straini, in perioada de apogeu spiritual al Romaniei.

Pontifex maximus al italienisticii Suntem tentati sa credem ca mass-madia, Universitatea si Academia Romana n-au marcat indeajuns aceasta superba aniversare, acum cand oamenii nostri de valoare, inca in viata, pot fi numarati pe degete. Academicianul Al. Balaci vedea lumina zilei in localitatea Aurora (Mehedinti). Dupa absolvirea liceului la Craiova si a Facultatii de litere din Bucuresti, viitorul profesor isi va lua doctoratul cu o teza despre Neoclasicismul italian, figura focalizata fiind celebrul poet Giovanni Pascoli. Un episod semnificativ pentru italienistul Al. Balaci va fi oferit de anii cand, in calitate de director la Accademia di Romania din Roma, va eclipsa prin darurile sale native, dar si prin coplesitoarea reputatie a carturarului, o seama de ambasadori ai Romaniei ceausiste, marginiti executanti ai indicatiilor de la Bucuresti.

Ceea ce nu i se va ierta acestui veritabil ambasador al literelor si artelor romane, dovada „rechemarea la ordine". Dar, ceea ce conteaza cu adevarat in parabola umana si literara a lui Al. Balaci, sunt cartile sale si pilda de „magister vitae". Pilonii literaturii italiene, asezati trinitar in timpul istoric (de ex.: Dante – Petrarca – Boccaccio), vor constitui mereu nordul orientarii si investigatiei cercetatorului si eseistului Al. Balaci, si deci tot atatea titluri pentru monografiile sale: Giosué Carducci (1947), Dante Alighieri (1966), Franceso Petrarca (1968), Machiavelli (1969), Manzoni (1974), Lodovico Ariosto (1975), Giovanni Boccaccio (1976), Torquato Tasso. Carora li se va adauga seria de Studii italiene (1958–1968), o subtila istorie a literaturii italiene pe adresa studentilor italienisti, dar si a publicului larg.

Intimitatea ce se instituie intre cercetator si opera, intre eseist si viata autorilor adusi la rampa, ofera sentimentul lecturii unui roman-fluviu, de-a lungul caruia Al. Balaci se straduieste sa-si apropie si sa discearna pentru ceilalti exemplul inimitabil al capodoperelor.

Cand monumentele devin eroi ce-i populeaza cartile, eseistul n-are cum sa ramana abstract, ex-cathedra, sau sa adopte metode chirurgicale. Bazat pe o uluitoare bibliografie, „romancierul" Al. Balaci scrie cu entuziasmul celui ce n-a incetat sa se mire, cu patetismul viril al cercetatorului care, stapan pe materie, isi permite sa fie personal, flexibil si inovator. Si tot timpul, un comparatist de mare intuitie. Cea mai recenta carte a acestui pontifex maximus al italienisticii din Romania este o editie din monografia sa, Dante, marele poet florentin (1265–1312).

Desi „In cei peste sapte sute de ani care au trecut de la nasterea scriitorului, bibliografia dantesca a inscris milioane de titluri, romanul Al. Balaci n-a pregetat sa abordeze subiectul, cartea sa, in versiune italiana, fiind cotata de prefatatorul Antonio Schifini, „alaturi de cei mai mari exponenti ai biografologiei si eseisticii straine, alaturi de Gilson, Buck, Vosller, Gauthiez, Madaule, T.S. Eliot si insusi Carlyle…". Al. Balaci, prin inimitabila sa viata si opera, la 80 de ani, ca si Dante odinioara, „preanunta zorile iradiante ale Renasterii".

In Romania de dupa 1989, caci calea pe care a mers Profesorul este unica ce leaga trecutul de viitor: Iubirea, Adevarul si Frumosul.