7.

"Intotdeauna a trebuit să te-nvăt eu ce să faci, spune mătusa: pui sămîntă în ghiveciul cu pămînt si deasupra o capcană de-aia cu arc, de soareci. Si cînd creste floarea: pac!, o si prinzi. Te dai iarna cu patinele pornind de la izvor, pe rîul de munte, pe Dunăre în jos pînă la mare. Si-ajungi primul.". Mătusa poartă ochelari cu lentile făcute sin doi ochi de sticlă. Ochelari mici, de soare. Cu ei ne citeste la toti viitorul în palmă, ne ghiceste în cesti de cafea. Aburul ce se înaltă din oalele ei se face fantome. Asa ne spunea cînd eram mici ca să nu lăsăm nimic în farfurie. Mătusa mea face cure de odihnă: pleoapele ei ostenite se subtiază, se lărgesc, atîrnă pe obraz pînă în dreptul gurii. Mătusa mea apare în poze, în reviste. Acolo îsi trage languros peste inimă ciorapul fin, mulat, de mătase. Apare în reviste drept reclamă pentru acest poem.