Sarutula.JPG (12802 bytes) Tudor Calin Zarojanu este redactor la Cotidianul. Scrie proza de toate marimile si de matematica nu s-a apucat. Il gasiti la redactie mai tot timpul.

 

      Fericirea de a fi zarghit

 

 

cuprins galerie

        Dupa standardele in vigoare, general acceptate, Jhonny si Isabela nu sint normali la cap. Spre norocul lor. Inventariati rapid situatia reala a primelor zece cupluri cunoscute care va vin in minte si o sa intelegeti ce vreau sa spun.

Le lipsesc aproape cu desavirsire cumpatarea, rabdarea, intelepciunea, prudenta - pe scurt, toate acele calitati minunate care fac un infern din viata noastra, a oamenilor normali.

S-au cunoscut in copilarie si tot pe-atunci au inceput sa se bata. Nu mult dupa pubertate au descoperit cu placuta supriza ca mai au si altceva in afara de miini si picioare. In ultimul an de liceu au facut-o prima data, in cadrul stimulativ al bibliotecii scolii, profitind ca nu se-nghesuia lumea la lectura obligatorie “Neamul Soimarestilor” iar bibliotecara iesise sa-si ia varza.

Un inceput emblematic. Zece ani mai tirziu, privind in urma, le e foarte usor sa numere cele citeva ocazii cind s-au nimerit impreuna in acelasi pat. Ar fi fost si greu sa se-ntimple mai des, pentru ca dupa terminarea liceului Isabela a plecat din Craiova natala cu scopul declarat de-a zapaci Bucurestiul. Si-a gasit relativ usor de lucru, ceva mai greu un acoperis, si - cum operatiunea de zapacire cerea ceva timp - a ramas in capitala. Din acel moment, cu Jhonny avea sa se vada, fatalmente, doar pe fuga, o data pe luna sau mai rar, in conditii conspirative, caci - cel putin pentru familia ei - o astfel de legatura, episodica, nu era ceva cu care sa te lauzi la vecini.

Asadar, vrind-nevrind, nu le raminea decit sa improvizeze. La inceput, in vizitele oficiale ale Isabelei acasa, reuseau sa rupa citeva ore, de regula sub pretextul unei plimbari, si - profitind de faptul ca Jhonny putea lua masina lui taica-sau - o taiau incotro vedeau cu ochii. Biata masina avea sa vada multe. Capatasera o dexteritate ceva de speriat, cu ochii inchisi, in timp ce cu o mina isi smulgeau hainele, cu cealalta dadeau scaunele pe spate.

In asemenea dramatice conditii, scenele umoristice n-aveau cum sa lipseasca, incepind cu ziua in care - in vreme ce ei testau suspensiile “Daciei” - se stirnise o ploaie cu bulbuci, dizolvind pamintul, drept care ramasesera impotmoliti in cimp, plecasera cu “ia-ma, nene” si Jhonny se-ntorsese cu un ARO sa desteleneasca masina - si sfirsind cu seara cind, infiltrati intr-o parcare, se trezisera scaldati de farurile celui care-si avea locul acolo si-i claxona viguros.

- Fata, ii povesti mai tirziu Isabela prietenei ei Catalina, n-aveam ce-i face, l-am tinut acolo pina ne-am terminat, ca nu era sa ne oprim la jumatate !

Ar fi insa cu totul eronat sa intelegeti ca Jhonny si Isabela sint de un deceniu impreuna, fie si o data pe saptamina. O!, nu! Desfasurarea evenimentelor sfideaza orice regula si orice logica: o luna da, doua nu, un trimestru non-stop, doua sezoane deloc si asa mai departe. Cind intervalul dintre doua intilniri e mai mare de o saptamina (adica de obicei), el este umplut - de ambele parti - cu diverse preocupari profesionale, sociale si sexuale, dupa care, cind se revad, el o intreaba:

- Ce mai faci ?
La care ea raspunde:
- Bine, dar tu ce mai faci ?
La care el ridica din umeri:
- Nu mare lucru.
Adaugind, dupa o scurta pauza:
- O punem si noi ?

Si o pun. Pe cimp, intr-o salbaticie atit de frumoasa incit in preajma lor pasc fara grija citeva caprioare. Pe terasa blocului, printre antene. In nenumarate lanuri de porumb, griu si alte plante de cultura, torturindu-se intre intepaturile vegetatiei si asaltul gidilicios al hoardelor de insecte. Pe un stadion - ei, nu, nu chiar in timpul unui meci, desi ideea le-a trecut prin cap, si nu chiar pe gazon, la centrul terenului, ci decent, in tribuna. In masina, de revelion, in vreme ce in jurul masinii pocnesc artificii si dopuri de sampanie, avind totusi rabdarea sa faca inainte o tura, cit sa se-ncalzeasca motorul - asta dupa ce incepusera in bucatarie, da’ intrase gazda sa puna de cafea. Pe o canapea, in garsoniera unui prieten neavizat, care, aparind pe neasteptate, a gasit-o pe Isabela in bratele lui Jhonny, imbracati amindoi, si n-a prea inteles de ce-au incremenit in proiect, ca ei i-ar fi fost usor sa se ridice dar l-ar fi lasat pe el, ca sa zic asa, descoperit. Din nou in masina, in momentul culminant Isabela spargind oglinda cu capul, lucru dificil de explicat ulterior de catre Jhonny tatalui lui, ca nu s-a inventat inca tamponarea aia in care are de suferit doar oglinda interioara. In pat - doar aparent o situatie atipica, pentru ca dormeau de-a latul, dupa o petrecere, cu patru prieteni, dintre care unul s-a jurat dimineata ca a fost cutremur. In fine, la hotel, cind Isabela a inceput sa vina incognito acasa, partial mascata, sa n-o recunoasca oarecine, si urmind un ritual complicat, cu masina ascunsa in spatele hotelului, intrat si iesit pe rind - tot tacimul. Asta pina cind, intr-o vizita oficiala, mama lui Jhonny le-a spus, tam-nesam:

- N-ar fi mai bine sa veniti aici si sa nu mai aruncati banii pe geam ?

Relatiile dintre Isabela si Jhonny sint furtunoase nu numai pe plan erotic. Niciunul dintre ei nu e dus la biserica - de asta v-ati dat deja seama - si, cind li se pune pata, din te miri ce, se poate ajunge usor la schimb de scatoalce. Intr-o noapte, bunaoara, pe la doua, in scara blocului ei, din motive care n-au nici o importanta, Isabela i-a tras lui Jhonny o palma de-a rasunat putul liftului. In replica, a plesnit-o si el, de era sa cada-n subsol, dupa care, logic, s-au imbratisat violent, s-au trintit pe trepte si s-au pus pe treaba. Numai ca ea ramasese suparata, drept care, cind totul era aproape pe sfirsite, s-a ridicat brusc, si-a aranjat hainele si a urcat spre apartamentul parintilor, spre uluiala totala (ca sa nu mai vorbim de alte senzatii...) a lui Jhonny.

De la o vreme, lucrurile au luat insa o intorsatura bizara. El a venit la Bucuresti pentru trei zile si (mai ales) doua nopti, ocazie cu care, dupa cum i-a povestit ea Catalinei:

- Am tinut-o intr-un futai permanent. Ne opream sa fumam o tigara si-o luam de la capat. Am rani pe spate. Intreaba-ma daca, de miercuri pina vineri, a plouat sau a cazut guvernul, ca habar n-am.

Evident, nu asta e bizar, ci faptul ca, printre picaturi, si-au gasit timp sa si vorbeasca. Or, cind gesturile sint inlocuite de cuvinte, inevitabil vine vorba de un oarece viitor. Astfel, zece ani dupa profanarea “Neamului Soimarestilor”, Jhonny si Isabela au ajuns sa se-ntrebe daca nu cumva ei doi ar putea sa cam ramina impreuna, la Craiova, la Bucuresti, la Marsilia sau unde s-o nimeri.

Deocamdata nu se grabesc cu raspunsul, dar intrebarea, odata pusa, stiti cum e, acolo ramine, pina-i dai de cap.

O fi de bine, o fi de rau ? Noi ce sa spunem ? Un singur lucru: ca, orice-ar urma, speram sa nu abandoneze tufisurile, caprioarele si terasele blocurilor. Ar fi pacat.

transpst.gif (950 bytes)