Screen savers

Am un destin eficient, o concesie brevetata, nu mai exista speranta.

N-am sa vad Parisul,
n-am sa urc Himalaya,
nici cosmonaut n-o sa mai fiu,

Citeva coduri de bare pe cartea de vizita, orgoliul cu care uiti rasaritul.

Destinul este compact, adio frati sau surori, iesim in fiecare duminica in parc iar seara toata familia se uita prin cablu.

Sa fug in Tahiti chiar daca n-am platit telefonul.

Alo. Alo?

Upgrade

Batalioane de oameni cuminti se urca in aeronave si plutesc in deriva spre marginea orasului acolo unde sinele intra in pamint si citiva sobolani i-au in stapinire tacerea cimpiei. Ultimul bloc de linga lanul de griu pazeste apusul, liftul duce in Noua Zeelanda (in nouazeelanda caldura vine prin circuite private ingropate in creier). Batalioane de oameni cuminti au plecat sa cucereasca congruente, redute bine aparate, moartea daca a facut citiva pasi, o sa si ia avint pe intuneric. Cum sa mai visezi cind in nori nu mai e apa pentru nici un port de furtuna, dupa furtuna concesiile devin fapte de eroism, noptile adapostesc lacuri pe care plutesc conserve si oamenii pe stadion tin in miini ziare aprinse iar la flacara stirilor se poate vedea ca nu s-a intors nimeni, (nici stere gulea, nici maricica puica, nici bill gates) tot batalionul decimat la coada, asteptind un autobuz, pe scari cu sacosa in mina, nimeni nu s-a intors sa continue visul. Sintem prea multi dimineata in sir, laptele vine tirziu cind soarele strazilor pline a imprastiat visatorii. Prea multi oameni fugind dupa un pont, dupa hrana, dupa radar, unde sint trintorii veritabili, trintorii adevarati, trintorii sfinti, sfintii.

Orasul e pustiu de atita lume. Lumea e pustie de atitea orase. Nici pe hard nu mai incape mai mult soft. Softul e plin de versiuni beta.

Scriu odata si cititi mereu.