'napoi Cuprins mai departe
inapoi acasa mai departe

Agora City : 1, 2, 3, 4, 5, 6

Atitudini culturale

bannermediie.GIF (1637 bytes)
bannermediie.GIF (1637 bytes)

 

Daca ar fi sa facem un istoric al atitudinilor culturale fata de avansurile tehnologiei, bazat pe numai cultura noastra generala, probabil ca ne-am aminti în primul rând de pozitiile extrem negative, cele care beneficiaza de o latura spectaculara. Nimeni nu cred sa-si aminteasca de vreo manifestare publica de fericire cauzata de descoperirea teoriei relativitatii, ori de legea volumelor lui Newton. Mase de oameni nu au iesit în strada sa salute aparitia nylon-ului, cu toate ca aceasta poate fi considerata drept unul dintre avansurile tehnologice de mare succes înca de la început.

In general însa, daca ne bazam numai pe memoria noastra de fiecare zi, orice modificare tehnica a mediului a fost întâmpinata de mii de suspiciuni si asta numai în cazurile fericite. De obicei suspiciunile sunt amplificate în zvonuri, anti-teorii asupra consecintelor pasa-mi-te nefaste precum si în augumentarea unor consecinte reale de lenea intelectuala a unora, de anchiloza adaptativa a altora, pe scurt, de catre frica noastra inertiala.

Trenul vazut ca pericol public, avionul ca aventura, automobilul ucigas de fiinte umane si e chiar ciudat cum adversarii acestuia din urma nu pe poluare, adica principalul dezavantaj, ci pe accidente plus multe alte trasnai care azi ne-ar amuza, au pus accentul.

Din aceasta categorie de opinii unele sunt fundamentate stiintific: într-adevar antibioticele în cantitati mari si nejustificate fac rau, dar si pâinea de casa, proportional, în aceleasi cantitati, ne-ar face foarte rau; într-adevar poluarea este o problema care duce la modificari climaterice, dar aceste modificari e foarte putin probabil sa fie observabile cu ochiul liber în cursul unei vieti de om.

In jurul nostru cel mai cotidian chiar, putem auzi destule voci care sa ne explice cât de cancerigene sunt telefoanele mobile, cum ne omoara cu zile cuptoarele cu microunde, cum ne iradiaza cartile de credit, ori – într-o gama larga dependenta de gradul de educatie al interlocutorului – cum a intrat Vasile-n spital dupa ce a luat un virus de la computer. Totul perpetuând pâna la voioasa observatie inginereasca: “Omului îi strica totul.

Spuneam însa ca o astfel de istorie a atitudinilor culturale fata de stiinta si tehnologie ar suna cum am vazut, doar daca folosim amintirile noastre de suprafata. In realitate, apelând la cunostiinte mai largi si la o privire mai cuprinzatoare asupra lucrurilor, am vedea – poate – nici mai mult, nici mai putin decât un atasament continuu si fidel al omenirii asa cum o stim noi fata de propria sa tehnica.

Si nu vreau sa ma refer aci la elementele extreme ale acestei atitudini, cum sunt resturile de animism care-i fac pe vorbitorii de limba engleza sa-si trateze masinile si barcile cu mult onoratul pronume “she”, ori sa pun în discutie daca notiunea de animat este conditionata de “organic”, ori, daca este, atunci, care ar fi drepturile unui eventual cyborg, etc. Sunt notiuni îndepartate si, la urma urmelor, omenirea va sti sa le dea raspuns când ele vor deveni presante. Ceea ce vreau sa subliniez este mai degraba ca, deîndata ce un an nu a mai semanat cu altul pentru indivizii umani, de îndata ce am avut de povestit ceva care sa nu mai fie istorie sacra, stiinta si tehnologia au înregistrat o progresie geometrica a cresterii prin simplul transfer al cunostiintelor de la ins la ins, de la grup la grup si, in fine, de la generatie la generatie.

Experienta antropologica moderna, mai cu seama dupa formularea principiului relativismului cultural, ne arata coexistenta noastra cu incredibil de multe grupuri umane care au respins sistematic tehnologia si care au strabatut epocile fara sa stie (fara sa vrea sa stie ca sunt “epoci”) într-o mentalitate aproape opusa noua. Experienta aceasta arata nimic alta decât ca am fi putut sa existam si fara adeziunea noastra la timp, precum si ca, statistic vorbind, opozitia societatilor occidentale la propriul progres tehnologic este minima, înregistrând, pe ici, pe colo, chiar atingeri ale celeilalte extreme: abuzul de antibiotice, abuzul de Internet, abuzul de materiale sinteteice, etc.

Teoria lui Mircea Eliade cu privire la faptul ca omenirea plonjeaza în istorie înca de la sfârsitul neoliticului o demonstram cu vietile noastre si astazi, fiindca pare a fi o legatura de cauzalitate necesara între faptul ca admitem ideea de scurgere temporala si implicit a necesitatii de a ne transmite experienta. Caci, daca sensul cursului timpului este univoc, atunci experienta noastra atât ca grup, cât si ca indivizi, devine unica, iar daca mentalul este unic, el trebuie transmis ca sa poata înregistra o crestere, fie si numai prin adaugire, crestere facuta posibila tot prin structura liniara a acestui timp ireversibil. Prin aceasta unitatile stiintei si tehnologiei, vazute în cresterea lor, devin valori. Dar nu valori în genul celor sacre, adica date o data pentru totdeauna, ci pasibile de îmbunatatire continua prin comunicare si numai asa.

Ar fi naiv atunci sa vedem în aceste valori ce-uri neutre din punctul de vedere al continutului lor cultural specific, sau, cel putin, ar fi naiv din perspectiva anului în care scriem acestea. Insa implicatiile lor fata de viata comunitara; omogenizarea culturala versus valorile specifice, diferentiate, închise în tehnologic, preferintele comunicationale fata de generalizarea si “comunizarea” mijloacelor de comunicare sunt probleme care-si merita o tratare distincta.

'napoi

Cuprins

mai departe

inapoi

acasa

mai departe