hoo Cuprins tot inainteee
inapoi acasa mai departe

Netologia : 1, 2, 3, 4, 5

Hipertextul-o scurta hiperdefinire in context netologic (1)


Hipertextul apare, conceptual, in anul 1965, cand este "stabilit" de catre Ted Nelson, un initiator a ceea ce numim, azi, familiar, scris non-linear sau hiper-scris. Primul soft care produce acest tip de text este faimosul "Storyspace", realizat de Eastgate System, program folosit si astazi de catre, de exemplu, auto-numitul "grup al lui Bates", in fapt o clasa experimentala in care studentii sunt invatati si impulsionati sa scrie in hipertext, sau de Adrian Miles, profesor de tehnica hipertextuala la Universitatea din Melbourne. Apar, apoi, programe editate de cei de la Apple (HyperCard) sau de IBM (Linkway). Rolul decisiv in raspandirea noii "inventii" cibernetice intr-ale scrisului il are Apple Macintosh care, incepand cu 1987 include HyperCard-ul in toate configuratiile accesibile, facandu-l extrem de popular.

Din 1987 se poate vorbi, asadar, de o intrare in circuitul comercial a unei "unelte", posibila materializare tehnica a idealului, manifest sau latent, al scriitorilor si filosofilor din toate timpurile. Fie ca visau la un limbaj conceptual comun al sophiei, la o "opera aperta", idealul lui Umberto Eco, la "cartea absoluta" (Leibniz-"Eseuri de Teodicee") sau la un "cod" ca trimitere directa la ideea de "limbaj universal" (Marshall McLuhan-"Understanding Media", 1965), hipertextul pare sa realizeze macar o parte din visele acestora. Vom vedea cum si in ce fel...

Robert Coover scria, in 1992 ("The End of Books") ca hipertextul, pe langa faptul ca ofera si "favorizeaza o pluralitate de discursuri" (intelegand prin "discurs" un tip de scriere, un mod de a concepe si transpune o idee intr-un text sau un mod de raportare la materialitatea formala a textuarii) realizeaza si o "eliberare a cititorului de sub dominatia autorului".

Cum e posibil, ne-am putea intreba, dupa faimos-decretata "moarte" a autorului (Roland Barthes)? Ni s-ar parea cel putin dubios sa se mai vorbeasca de "autor" si de personalitate auctoriala (ca dictatura) in contextul virtual al unei din ce in ce mai accentuate oralitati a netatenilor (calc linvistic poate putin fortat din consacratul"netizen") ce traiesc in spatiul virtual al unui "global village" (McLuhan). Asadar noile conventii de scriere-lectura, pe care le-as numi, in raport cu scriitura de tip clasic si cu lectorul-consumator personal-diferentiale, elibereaza cititorul de tirania celui ce produce, lasandu-i libertatea sa se miste "cum" vrea prin textul hyperlink-at, lasandu-l sa (de)moduleze la infinit bitii de informatie. Idee partial gresita, ce apare dintr-o excesiva nevoie de auto-personalizare a cititorului ce-si capata libertatea de gandire doar intr-un context prietenos, pe care-l poate interpreta cum vrea, si pe care crede ca-l poate manipula, folosindu-l in uz propriu. Am afirmat ca ideea eliberarii de text si de autor este partial gresita deoarece se bazeaza pe o iluzie conceptuala pe care si-o face cititorul in raport cu o presupusa cinste si probitate a celui care da drumul in lume ideilor si demonstratiilor proprii. Orice tip de constructie ideatica manifesta, in subtextul care ii este, de fapt, structura de rezistenta nevazuta sau camuflata in argumente riguroase si solide, o anumita "perversiune a inteligentei" (copyright Miron Ghiu&Ana-Maria Caia) pe care nici un autor nu e "fraier" s-o dea in vileag, deoarece sta la baza insasi a performatiei sale, alcatuindu-i nota inconfundabila de originalitate si persuasiune. Putem spune de ce, de exemplu, il preferam pe Derrida lui Deleuze, pe Jimi Hendrix lui John Lee Hooker, sau de ce iesim pe web prin Netscape si nu prin Microsoft Internet Explorer? Nu. Exemplele au fost alese special aleatoriu pentru a demonstra ca, fie ca e vorba de filosofie post-structuralista, blues sau soft-uri, o "poietica" a artei de "se face placut" exista, indiferent de domeniu...Revenind, insa, la o anumita eliberare de o refulatoare personalitate auctoriala, sunt de parere ca e o iluzie, deoarece, atat timp cat te afli intr-un context, chiar fragmentat, modulabil, cu multe trimiteri si evadari in si din text,cum e hipertextul produs de un autor (as alege drept exemplu faimosul experiment de a scrie, primitiv, e drept, filosofie in hipertext, al "grupului Bates"-"Apologia lui Socrate"), te afli implicit sub "tirania" ideatica a acelui autor. Acesta nu-ti mai ofera gandire si demonstratie de tip linear (clasic), care se desfasoara intr-o ordine pe care el o stabileste (e adevarat) si pe care tu, aflat in legitima aparare de cititor ce se afla "dominat" si "oprimat", o poti dezavua si, prin urmare, respinge. Reflexul de auto-aparare in fata unui tip de discurs e perfect normal si tine chiar de un foarte natural simt critic (pe care trebuie sa ni-l pastram mereu treaz in lectura pe internet, din cauza neavenitilor si a surselor indoielnice-afirmam intr-un numar precedent). Atentia trebuie, insa, sporita in hiperlectura, deoarece pericolul de a deveni sclavii unor idei este mult mai mare aici, unde, in aparenta, ni se ofera libertatea maxima de raportare din exterior. Capcana este bine ascunsa in chiar invitatia ("au voyage, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere...") de a alege singur tipul de lectura si de apropriere a textului care convine cel mai mult, vigilenta urmand sa scada si feeria de a merge din idee in idee cu fiecare click al mouse-ului (inventat, ca si hipertextul, tot in 1965, de un oarecare Englebart...sa nu cautam, oare, nici o legatura?...) sa devina orbire in fata "manipularii" subtile realizate de acea "perversiune" de care aminteam mai devreme. Astfel, un fervent anti-kantian (ca mine...) care nu suporta nici macar ideea de sistem filosofic de tip kantian poate deveni un mare admirator al lui Kant accesandu-l din perspectiva fragmentarium-ului operat de postmodernism lecturii filosofiei sistemice de orice fel. Poate fi un dezavantaj si un avantaj in acelasi timp, deoarece versurile lui Rimbaud, chiar puse si re-introduse in atmosfera de tipul celei dintr-un roman cyberpunk (Kathy Acker-"Empire of Senseless", N.Y. 1988, care scrie despre anumite "line of verses by Rimbaud made up into cyberpunk science-fiction") tot ale lui Rimbaud raman, pastrandu-si valoarea chiar in mediu hipertextual.

Prin hipertext scrisul tinde sa devina mai mult decat un limbaj hibrid, chiar un amestec, un melange, un mix de stiluri si de discursuri, de inter-, meta- si sub-texte. Scrisul si gandirea ca vectori lineari tind sa dispara, lasand locul unui grad mai inaintat de patrundere in text si in argumentatie (uneori facil si falacios), deschizandu-se spre un ideal umanist mereu afirmat si recunoscut, chiar indirect, o libertate a gandirii prin individul ce nu mai e supus regulilor ce-i inchisteaza gandirea in dogme si "formule" oficiale. Prin hipertext fiecare e liber sa-si aleaga drumul (sau nu...), e liber sa iasa oricand din linia textului, urmand propria cale. Internautul va fi, insa, mai atent, deoarece, dupa cum am demonstrat (ne-dogmatic, insa...), autorul nu poate "muri" sau disparea, tirania lui e implicita textului ce ii e, intr-un fel, corp (Derrida), textuarii in care se afla. Despre epiderma-textura, insa, altcandva.

Chiar daca ofera dreptul la "samplarea" mai multor tipuri de discursuri ce dau libertate gandirii-in-retea spre care ne indreptam (si nu spre acel inevitabil "end-of-game" cu care ne tot ameninta Baudrillard) fara indoiala, si ofera aproape infinite cai de patrundere si folosire a ideilor prezent(at)e fragmentar in module de text, aceasta nu ne poate indeparta imediat de auctorialitatea celui ce se afla in "spatele" ecranului, cu mainile pe o tastatura poate identica. Totul poate fi interpretat si re-aranjat dupa cum dorim, cu riscul, insa, de a opera in-fals, artificial.

Cat de artificial e (sau nu e) hipertextul ca atitudine si ca nou mediu al mediei, vom vedea in numarul viitor, in care vom analiza si calitatile sale de comunicator prin excelenta al noului spatiu al scriiturii si diferentei, constituit de retea. Pana atunci, sa nu uitam, in spiritul celui caruia i se datoreaza, probabil ideea de comunitate virtuala ca..."the medium is the message". Si, apropo, cui apartine citatul ce da si titlul unei traduceri de curand aparute la noi?

Astept eventualele raspunsuri la urmatoarea adresa, impreuna cu intrebari si comentarii:

cybernomad57@hotmail.com

Miron Ghiu

 

 

hoo

Cuprins

tot inainteee

inapoi

acasa

mai departe