inapoi

acasa

mai departe

Editorial : 1, 2, 3, 4

Distanta

Motto:
"Verba volant, scripta manent."

Intr-o lume tridimensionala, in care viteza este redusa la mecanica newtoniana, distantele sunt automat cuantificate in unitati temporale deloc neglijabile. Mesajul este supus astfel in mod artificial, sau nevoit, unei deformari generalizante care trebuie sa tina cont de posibilitatea schimbarii datelor initiale pe timpul parcursului pina la destinatar. Aceasta deformare da impresia falsa a gindirii profunde la fel cum lipsa termenului de comparatie poate crea impresia grandorii. Critica superficiala a mijloacelor de comunicatie rapida, dar mai ales a Internetului, acrediteaza o anumita adincime misivelor transmise prin curieri calari si o refuza cu indirjire celor pentru care timpul devine supeflu.

Este important de observat totodata ca impreuna cu disparitia temporalului, ca dimensiune a transmiterii, comunicarea isi schimba structura incercind sa reduca balastul formulelor consacrate si in acelasi timp sa ceara participantilor o anumita spontaneitate. Aceasta modificare structurala este tot o modalitate de a reduce la minimum timpul necesar ca esentialul discutiei sa ajunga la receptor. Intre cei doi distanta nu mai joaca vreun rol si nici unitatile de masura spatio-temporale; la fel ca si formularistica pretioasa uneori lipsita de fond, alteori ascunzind sub o  cadenta usor modificata adevarate orori.

Profunzimea unei idei nu consta in greutatea de a o transcrie sau in timpul care-l face din Galia pina la Roma. Nimeni nu contorizeaza ineptiile indiferent de natura transmiterii lor si - indiferent de lungimea caii parcurse - un individ lipsit de resurse nu va fi niciodata in stare decit de banalitati imbracate eventual in formule stereotipe. Confuzia dintre modalitate si esenta este injurioasa si - retineti - lipsita de cea mai banala raportare istorica. Socrate nu a scris nimic. Ce ni s-a transmis prin Platon este doar starea de agora in care profunzimea rezida din dialog si este un proces indelung exersat. Intrebarile care au posibilitatea sa te determine la autocunoastere, adevarul exprimat prin termeni din ce in ce mai precis definiti, spontaneitatea replicii taioase sunt doar citeva din modalitatile care fac din oralitate suprema cale de intelegere, de relevare a celuilalt. Nu neg rolul scrisorilor, in lipsa contactului direct, dar a scrie o scrisoare unui vecin e doar o forma nepoliticoasa de a nu-l saluta sau un snobism ce cauta in van nemurirea.

Istoricii se vor plinge de lipsa izvoarelor directe, stilistii de disparitia arabescurilor epistolare, superficialii de ruinarea postei, dar tuturor le putem gasi argumente in sprijinul comunicatiei degrevata de factorul temporal. Distanta, ca notiune in comunicatii, isi modifica substantial esenta in ecartul dintre parerile unuia fata de cel cu care "vorbeste". Nimeni nu impiedica acel "take ur time" care da linistea unui schimb verbal. Nu exista o obligatie in a insira semne doar pentru a marca o prezenta, uneori inutila. Oare nimeni nu se gindeste ca exista posibilitatea ridicarii adrenalinei si prin asa-zisa distanta temporala ?

Plecind de la prezumtia ca foarte putini dintre noi vor marca istoria ramine de discutat ce e mai important: sa lasi urme pentru viitoare manuale unde sa fii pomenit ca nume sau sa fii un factor care determina ceva intru devenire ?

Dan Iancu