Motto:
"Verba volant, scripta manent."
Intr-o lume tridimensionala, in care viteza este
redusa la mecanica newtoniana, distantele sunt automat cuantificate in unitati temporale
deloc neglijabile. Mesajul este supus astfel in mod artificial, sau nevoit, unei deformari
generalizante care trebuie sa tina cont de posibilitatea schimbarii datelor initiale pe
timpul parcursului pina la destinatar. Aceasta deformare da impresia falsa a gindirii
profunde la fel cum lipsa termenului de comparatie poate crea impresia grandorii. Critica
superficiala a mijloacelor de comunicatie rapida, dar mai ales a Internetului, acrediteaza
o anumita adincime misivelor transmise prin curieri calari si o refuza cu indirjire celor
pentru care timpul devine supeflu.
Este important de observat totodata ca impreuna cu
disparitia temporalului, ca dimensiune a transmiterii, comunicarea isi schimba structura
incercind sa reduca balastul formulelor consacrate si in acelasi timp sa ceara
participantilor o anumita spontaneitate. Aceasta modificare structurala este tot o
modalitate de a reduce la minimum timpul necesar ca esentialul discutiei sa ajunga la
receptor. Intre cei doi distanta nu mai joaca vreun rol si nici unitatile de masura
spatio-temporale; la fel ca si formularistica pretioasa uneori lipsita de fond, alteori
ascunzind sub o cadenta usor modificata adevarate orori.
Profunzimea unei idei nu consta in greutatea de a o
transcrie sau in timpul care-l face din Galia pina la Roma. Nimeni nu contorizeaza
ineptiile indiferent de natura transmiterii lor si - indiferent de lungimea caii parcurse
- un individ lipsit de resurse nu va fi niciodata in stare decit de banalitati imbracate
eventual in formule stereotipe. Confuzia dintre modalitate si esenta este injurioasa si -
retineti - lipsita de cea mai banala raportare istorica. Socrate nu a scris nimic. Ce ni
s-a transmis prin Platon este doar starea de agora in care profunzimea rezida din dialog
si este un proces indelung exersat. Intrebarile care au posibilitatea sa te determine la
autocunoastere, adevarul exprimat prin termeni din ce in ce mai precis definiti,
spontaneitatea replicii taioase sunt doar citeva din modalitatile care fac din oralitate
suprema cale de intelegere, de relevare a celuilalt. Nu neg rolul scrisorilor, in lipsa
contactului direct, dar a scrie o scrisoare unui vecin e doar o forma nepoliticoasa de a
nu-l saluta sau un snobism ce cauta in van nemurirea.
Istoricii se vor plinge de lipsa izvoarelor directe,
stilistii de disparitia arabescurilor epistolare, superficialii de ruinarea postei, dar
tuturor le putem gasi argumente in sprijinul comunicatiei degrevata de factorul temporal.
Distanta, ca notiune in comunicatii, isi modifica substantial esenta in ecartul dintre
parerile unuia fata de cel cu care "vorbeste". Nimeni nu impiedica acel
"take ur time" care da linistea unui schimb verbal. Nu exista o obligatie in a
insira semne doar pentru a marca o prezenta, uneori inutila. Oare nimeni nu se gindeste ca
exista posibilitatea ridicarii adrenalinei si prin asa-zisa distanta temporala ?
Plecind de la prezumtia ca foarte putini dintre noi vor
marca istoria ramine de discutat ce e mai important: sa lasi urme pentru viitoare manuale
unde sa fii pomenit ca nume sau sa fii un factor care determina ceva intru devenire ?
Dan Iancu
