Mutatia limbajelor de programare, dintr-o lume care doar
defineste prin descompunere in verbe elementare, in cea a descrierii obiectelor, actiunea
fiind implicit o calitate esentiala a clasei definite, da o noua viziune asupra cuvintului
mai bogat ideatica decit simpla focalizare a imperativelor. "Fiat lux" devine
astfel o potenta a divinului netransferabila de la creator la creat decit prin
particularizari extreme sau prin imprumuturi ocazionale. Astfel dupa o lunga dominatie a
aparentei verbale, substantivul devine, ceea ce ar fi trebuit sa fie de la inceput si nu
numai in mod subconstient, element primordial ce da nastere prin simpla lui ivire la sirul
de atribute din care e constituit. Textul impus unui calculator se transforma astfel
dintr-o simpla lista de actiuni o complexa camera cu fiinte care pot sau nu sa raspunda
sau chiar sa aiba initiative conform unor predefiniri la vrerea autorului. Pygmalion
insufla viata insasi prin modificarea conceptului.
O a doua revolutie in cadrul lumii cuvintului este curajul de a legaliza notiunea de
hypertext globalizind un obiect aparent incorsetat in ceea ce numin "sir de
caractere". Timp indelungat am asociat textul cu un sir de siruri de semne,
aproximatii nu intotdeauna fericite a unor foneme mult mai complexe. Legaturile au fost
facute intuitiv si fara a sparge cadrul unor asocieri de regula unanim recunoscute, cumva
legalizate. Poezia "acompaniata de muzica", Imaginea alaturata unei bucati
literare, epica infatisata ca imagine in simple benzi desenate sau sub forma de filme, si
aici putem incheia. Hipertextul da posibilitatea unei dezvoltari n-dimensionate fara a
conditiona cumva forma hipercuvintului prin "este posibil" intelegind prin
aceasta asortari artistice bine primite de catre public. Camerele nu mai sunt dispuse
intr-un lant ci sunt intersectabile si apelabile. Mai mult decit atit interactiunea se
defineste prin trimitere la particular sau general in egala masura.
Lipsa voita de simetrie, n-directionalitatea posibila, necesitatea de a defini imediat
alte obiecte, complementare prin antagonism sau completitudine, sunt calitati stricte ale
cuvintului ca hiperobiect si nu a unei generari fractalice redusa cu toata fastuozitatea
sa la rangul de simplu atribut ADN-ic. Hipertextul nu se contine integral ci este doar un
punct de plecare intr-o variatie infinita fiind de fapt modelul rational al unui Sine
universal ce nu se poate cuprinde decit prin anulare. Daca un sir de informatii genetice
il putem asimila unui "if" conditionat, hipertextul, format de obiecte incluse
si nu neaparat reduse la reprezentari, recreaza paradoxul biblic al neincluderii ("la
inceput nu era decit cuvintul si duhul sfint plutea deasupra apelor") prin
extrovertirea elementelor Sinelui si, de ce nu, infiinteaza liberul arbitru.
Dan Iancu
