inapoi

acasa

mai departe

Editorial : 1, 2, 3

Cuvintul ca hyperobiect

 

Mutatia limbajelor de programare, dintr-o lume care doar defineste prin descompunere in verbe elementare, in cea a descrierii obiectelor, actiunea fiind implicit o calitate esentiala a clasei definite, da o noua viziune asupra cuvintului mai bogat ideatica decit simpla focalizare a imperativelor. "Fiat lux" devine astfel o potenta a divinului netransferabila de la creator la creat decit prin particularizari extreme sau prin imprumuturi ocazionale. Astfel dupa o lunga dominatie a aparentei verbale, substantivul devine, ceea ce ar fi trebuit sa fie de la inceput si nu numai in mod subconstient, element primordial ce da nastere prin simpla lui ivire la sirul de atribute din care e constituit. Textul impus unui calculator se transforma astfel dintr-o simpla lista de actiuni o complexa camera cu fiinte care pot sau nu sa raspunda sau chiar sa aiba initiative conform unor predefiniri la vrerea autorului. Pygmalion insufla viata insasi prin modificarea conceptului.

O a doua revolutie in cadrul lumii cuvintului este curajul de a legaliza notiunea de hypertext globalizind un obiect aparent incorsetat in ceea ce numin "sir de caractere". Timp indelungat am asociat textul cu un sir de siruri de semne, aproximatii nu intotdeauna fericite a unor foneme mult mai complexe. Legaturile au fost facute intuitiv si fara a sparge cadrul unor asocieri de regula unanim recunoscute, cumva legalizate. Poezia "acompaniata de muzica", Imaginea alaturata unei bucati literare, epica infatisata ca imagine in simple benzi desenate sau sub forma de filme, si aici putem incheia. Hipertextul da posibilitatea unei dezvoltari n-dimensionate fara a conditiona cumva forma hipercuvintului prin "este posibil" intelegind prin aceasta asortari artistice bine primite de catre public. Camerele nu mai sunt dispuse intr-un lant ci sunt intersectabile si apelabile. Mai mult decit atit interactiunea se defineste prin trimitere la particular sau general in egala masura.

Lipsa voita de simetrie, n-directionalitatea posibila, necesitatea de a defini imediat alte obiecte, complementare prin antagonism sau completitudine, sunt calitati stricte ale cuvintului ca hiperobiect si nu a unei generari fractalice redusa cu toata fastuozitatea sa la rangul de simplu atribut ADN-ic. Hipertextul nu se contine integral ci este doar un punct de plecare intr-o variatie infinita fiind de fapt modelul rational al unui Sine universal ce nu se poate cuprinde decit prin anulare. Daca un sir de informatii genetice il putem asimila unui "if" conditionat, hipertextul, format de obiecte incluse si nu neaparat reduse la reprezentari, recreaza paradoxul biblic al neincluderii ("la inceput nu era decit cuvintul si duhul sfint plutea deasupra apelor") prin extrovertirea elementelor Sinelui si, de ce nu, infiinteaza liberul arbitru.

Dan Iancu

 

inapoi

acasa

mai departe