inapoi acasa mai departe

Don Pedrito: 1, 2

Trenul-sevalet (1)

pedrito1.GIF (55385 bytes)

Cind eram copil obisnuiam sa vad un film. Il vedeam inca si la 13-14 ani si nu sunt sigur deloc cind m-a parasit, fiindca era unul dintre acele filme pe care ni le rulam singuri seara dupa pleoapele lasate in intuneric. Era vorba de cineva uitat intr-un tronson inchis al unui metrou.

Uitat ani de zile si apoi regasit. Cum se putea supravietui acolo, intre trepte si sine, nu-mi faceam griji. Filmul meu facea mereu stop cadru pe albeata pielii fetei celui scos din nou la lumina ca si pe privirea ce ar fi fost avut-o.

De aceea cind don Pedrito mi-a suflat ceva despre trenuri, despre trenurile subpamintene si statiile parasite (Paris, Boston,Toronto) despre literele ce le infloresc orhideic pe pereti peste noapte n-am mai stat pe ginduri, mai ales ca oricum aveam placerea vandalismelor grafice, a insemnelor derbedeilor de acum cincizeci de ani de la New York, insemne ce acum se studiaza in inaltele scoli de arte plastice ale lumii.

Nu pot sa neg ca intr-adevar vazusem pe viu desenele. Din autobus de la inaltimea autostrazii suspendate la intrarea in oras zidurile colorate ieseau chiar bine in evidenta. Aglomerare de forme si culori, in care, pe masura ce priveai descifrai imagini noi mai inghesuite sau mai ascunse printre altele.

pedrito21.jpg (12680 bytes)

Dar pe vagoane liniile curbe, culorile si sclipirile false au alta viata fiind facute cu gindul de a insemna in mers, de a-si imbratisa literele eflorescente pe deasupra rotilor transparente in viteza si de a comunica prea putin indivizilor, cit lumii in totalitatea ei.

 

inapoi acasa mai departe