inapoi

acasa

mai departe

Editorial: 1, 2

Hyperlibris

Motto: "Panta rhei", carte atribuita lui Heraclit

Scrisul ar trebui reinventat. Stiletul, dalta, pana, penita, tiparul sunt unelte ale culturii direlor, intarsii mai mult sau mai putin profunde, cu pretentii de modelare a limbajului. Un prim pas ar fi regindirea uneltelor si, in aparenta, calculatorul ar fi o solutie. Ar fi, daca el insusi ar fi altceva. Dar problema nu e reductia la unelte, la simplu suport fizic, ci sa vedem unde si cum o notiune este confundata cu reprezentarea ei materiala, nici aceea universala.

Personal cred ca ar trebui inceput cu redefinirea notiunii de carte. Aprehensiunea gutenbergiana de a regindi cartea in afara unei statuari incremenite este, poate, oboseala de a merge mai departe, dar grav este atunci cind, de la catedre improvizate din rubrici mai mult sau mai putin saptaminale, voci autoritare declara cu seninatate suprematia de necontestat a perisabilului suport. "Eu scriu totusi cu pixul si nu la calculator", "Nimic nu poate egala placerea de a tine o carte in mina", "A citi o revista la computer nu este acelasi lucru cu o a avea in mina" sunt intr-un fel o apropiere de un braille pentru vazatori, "pipai deci exist" ar fi o reducere la epiderm„ a unei vaste biblioteci carteziene.

Cineva imi spunea ca la MIT se fac cercetari pentru inventarea unui calculator cu file - practic tot o reducere la ceea ce nu ne solicita o posibila adaptare. Este relativ incomod sa ... De fapt nu e incomod nimic si, daca ne gindim bine, cititul in pat e un cistig relativ recent.  Oricum cartea cu file, usoara, ce se poate tine intr-o singura mina, este pina la urma departe de esenta notiunii in discutie.

Nimeni nu spune ce este cartea in afara de fizica unei relative lejeritati. Ori, dupa mine, esenta cartii este cuvintul incremenit, lipsit de putinta unei retrageri gratioase. In acest caz, putem discuta daca o carte este o taietura in timp - ceea ce eu cred - sau o devenire, un efort de cizelare ce atinge un virf de netrecut. Sunt convins, macar in ceea ce priveste ceea ce scriu eu, ca distantarea in timp produce un alt unghi deci o noua viziune asupra cuvintului de la momentul x. Omul este o continua devenire, o curgere, daca admitem ca o continua schimbare poate fi o metafora heraclitiana. Ori cred  ca autorul renunta la propria sa redefinire doar cind oboseala, ca forma prematura a mortii, se instaleaza anchilozind.

Cartea pe Internet ar putea fi o vesnica revenire sau o suma de taieturi, o serie finita pentru individ, dar o serie de astfel de sume de taieturi unde indicierea infinita este atribuita omenirii. Nu-mi dau seama daca "finis coronat opus" este o sintetica punere in garda pentru autorii de carti finite, dar in mediul Retelei, in care o opera isi poate schimba atitudinea fata de cititorii sai, vocabula "finis" are in ea ceva sinistru, ca un fel de pregatire a unui apocalips dupa care nu mai ramine nici cuvintul ce plutea deasupra apelor.

La inceput a fost cuvintul. Dar ce e cuvintul aici in Internet? Poate data viitoare daca vom mai curge.

Dan Iancu

 

inapoi

acasa

mai departe