Motto: "Panta rhei", carte atribuita lui
Heraclit
Scrisul ar trebui reinventat. Stiletul, dalta, pana, penita,
tiparul sunt unelte ale culturii direlor, intarsii mai mult sau mai putin profunde, cu
pretentii de modelare a limbajului. Un prim pas ar fi regindirea uneltelor si, in
aparenta, calculatorul ar fi o solutie. Ar fi, daca el insusi ar fi altceva. Dar problema
nu e reductia la unelte, la simplu suport fizic, ci sa vedem unde si cum o notiune este
confundata cu reprezentarea ei materiala, nici aceea universala.
Personal cred ca ar trebui inceput cu redefinirea notiunii de carte.
Aprehensiunea gutenbergiana de a regindi cartea in afara unei statuari incremenite este,
poate, oboseala de a merge mai departe, dar grav este atunci cind, de la catedre
improvizate din rubrici mai mult sau mai putin saptaminale, voci autoritare declara cu
seninatate suprematia de necontestat a perisabilului suport. "Eu scriu totusi cu
pixul si nu la calculator", "Nimic nu poate egala placerea de a tine o carte in
mina", "A citi o revista la computer nu este acelasi lucru cu o a avea in
mina" sunt intr-un fel o apropiere de un braille pentru vazatori, "pipai deci
exist" ar fi o reducere la epidermã a unei vaste biblioteci carteziene.
Cineva imi spunea ca la MIT se fac cercetari pentru inventarea unui
calculator cu file - practic tot o reducere la ceea ce nu ne solicita o posibila adaptare.
Este relativ incomod sa ... De fapt nu e incomod nimic si, daca ne gindim bine, cititul in
pat e un cistig relativ recent. Oricum cartea cu file, usoara, ce se poate tine
intr-o singura mina, este pina la urma departe de esenta notiunii in discutie.
Nimeni nu spune ce este cartea in afara de fizica unei relative
lejeritati. Ori, dupa mine, esenta cartii este cuvintul incremenit, lipsit de putinta unei
retrageri gratioase. In acest caz, putem discuta daca o carte este o taietura in timp -
ceea ce eu cred - sau o devenire, un efort de cizelare ce atinge un virf de netrecut. Sunt
convins, macar in ceea ce priveste ceea ce scriu eu, ca distantarea in timp produce un alt
unghi deci o noua viziune asupra cuvintului de la momentul x. Omul este o continua
devenire, o curgere, daca admitem ca o continua schimbare poate fi o metafora
heraclitiana. Ori cred ca autorul renunta la propria sa redefinire doar cind
oboseala, ca forma prematura a mortii, se instaleaza anchilozind.
Cartea pe Internet ar putea fi o vesnica revenire sau o suma de
taieturi, o serie finita pentru individ, dar o serie de astfel de sume de taieturi unde
indicierea infinita este atribuita omenirii. Nu-mi dau seama daca "finis coronat
opus" este o sintetica punere in garda pentru autorii de carti finite, dar in mediul
Retelei, in care o opera isi poate schimba atitudinea fata de cititorii sai, vocabula
"finis" are in ea ceva sinistru, ca un fel de pregatire a unui apocalips dupa
care nu mai ramine nici cuvintul ce plutea deasupra apelor.
La inceput a fost cuvintul. Dar ce e cuvintul aici in Internet? Poate
data viitoare daca vom mai curge.
Dan Iancu
