 |
Aparent dihotomica, realitatea Retelei lasa loc,
printr-o constructie mai apropiata de science-fiction decit de empirism, unei ambiguitati
in care ne regasim teama de noi insine supralicitata de folosirea unui termen pe cit de
impropriu pe atit de irelevant. "Virtual reality" este o sintagma la moda
desemnind dupa unii autori fenomenul Internet, dar care, departe de a defini ceva,
disociaza complexitatea naturii umane in doua parti dorit disjuncte, realitatea oficiala,
strins legata de cutume, legi sau restrictii culturale, si zona asa-zis virtuala a
manifestarilor subterane, de la sentimente pina la violenta ascunsa cu grija de un costum
sobru si un zimbet protocolar.De altfel cel de-al doilea termen al metaforei mai sus
amintite se trece cu vederea lasind doar gustul unui gratios paradox, fapt ce produce o si
mai mare confuzie.
Demonstratia existentei unui paradox zenonian se
bazeaza, de obicei, pe un subtil mecanism de persusiune al unui spectator aproape convins
aprioric sau al carui simt critic nu are posibilitatea de a surprinde usoara trecere peste
un amanunt fals, amintit cu nonsalanta, daca nu cu obraznicie, la capitolul "este
evident ca…". Dar in aceasta coabitare, ce-mi aminteste de mariajul zi-noapte, mai
este si bucuria unei minunate metafore, cu atit mai spectaculoasa cu cit este mai lapidara
cu cit se apropie mai mult de ludicitate. Jocul nu are intotdeauna un mobil imediat,
vizibil, si sentimentul de a fi intr-o continua farsa ne poate folosi ca suport pentru
"realitatea cruda", drapind elegant o extensie nerestrictionata a aparentei
noastre zilnice.
Departe de a fi virtuala, poate doar pecuniar vorbind,
realitatea Internetului se bazeaza pe interactiunea dintre indivizi a caror apartenenta la
geografie si sisteme religioase, culturale sau politice este doar un motiv de surescitare
a posibilitatii noastre de a ne minuna. Tot ce se poate ca peste un timp, cind Reteaua va
fi un comun cotidian, sa dispara aceasta uimire si necesitatea schimbului de fotografii.
In fond putem fi redusi la masura esentiala a propriului nostru discurs intr-o lume care
nu va mai cauta in semnele exterioare posibile sustineri in a-si crea legaturi, fara ca sa
pierdem ceva, ci doar ca sa cistigam o mina intinsa, neimportant de unde, sau poate doar
intelepciune in a ne privi in cuvintele aproapelui nostru.
"Realitatea" ar fi, dupa mine, cuvintul ideal
care sa defineasca, care sa previna, care sa ne arate. Nu vad de ce sa mai adaugam un
adjectiv, care nu va face decit sa limiteze sau sa creeze false mistere, cind cotidianul
este doar o parte generatoare de intreg. Dorinta de a eticheta, tinind mai mult de
derizoriul unei pseudo-stabilitati decit de rezolvarea unei probleme, ascunde nuantarile
unui spatiu avind puterea continuului. Jocul de-a noi insine este mai captivant decit
butaforia excesiv colorata a unui diptic lipsit de substanta. "E pur si move"
soptea Galilei propriei sale constinte pe cind in sala de judecata oameni ascunsi dupa
vorbe gresit intelese se felicitau ca exista "virtual reality".
Dan Iancu
Bucuresti, 1998, 20-ianuarie
|
